Bătălia de la Gallipoli

Context și cauze

La începutul Primului Război Mondial, situația de pe frontul de vest a ajuns într-un impas, ceea ce a determinat aliații să caute căi alternative pentru a slăbi puterile centrale. Planul german Schlieffen a eșuat, iar războiul s-a transformat într-un război de tranșee, în timp ce pe mare domina marina britanică. Strâmtoarea Dardanele era o cale strategică cheie către Rusia, astfel că s-a decis ocuparea ei pentru a deschide calea navelor aliate către Marea Neagră și a sprijini armata rusă.

Operațiunea Dardanele a fost promovată în special la cererea Rusiei și prin inițiativa primului lord al amiralității britanice, Winston Churchill, care dorea să folosească navele de luptă învechite pentru a forța trecerea prin Dardanele. Planurile inițiale pentru atacuri navale au eșuat, ceea ce a dus la decizia unei invazii terestre pe Peninsula Gallipoli, menită să distrugă fortificațiile turcești și să deschidă drumul către Istanbul.

Forțe și comandanți

Forțele aliate erau formate din aproximativ 16 divizii din Marea Britanie, Franța, India, Australia și Noua Zeelandă, inclusiv corpul australian-noi-zeelandez ANZAC, a 29-a divizie de infanterie britanică și corpul expediționar francez. Comandantul forțelor terestre aliate a fost generalul Ian Hamilton. Apărarea otomană a fost condusă de generalul german Otto Liman von Sanders, iar printre apărători s-a remarcat Mustafa Kemal Atatürk, care ulterior a devenit fondatorul Turciei moderne. Armata otomană avea la început aproximativ 60 000 de bărbați, dispuși în puncte cheie ale peninsulei.

Desfășurarea bătăliei

Operațiunile navale au început în februarie 1915 cu bombardarea fortificațiilor turcești de la Strâmtoarea Dardanele, dar nu s-au reușit distrugerea tuturor bateriilor defensive. Pe 18 martie 1915 a avut loc atacul fatal, când navele de luptă aliate au lovit câmpuri de mine și au suferit pierderi grele, ceea ce a încheiat speranțele pentru o breșă navală fără sprijin terestru.

Invazia terestră a început pe 25 aprilie 1915 cu debarcarea pe mai multe plaje ale Peninsulei Gallipoli. Aliații s-au confruntat cu o rezistență puternică a unităților turcești, care foloseau terenul avantajos și fortificațiile bine pregătite. Luptele s-au transformat rapid într-un război de tranșee cu câștiguri teritoriale minime și pierderi mari.

În august 1915 a avut loc ultima mare ofensivă aliată, care însă a eșuat din cauza conducerii slabe și a lipsei de coordonare. Luptele au continuat până la începutul anului 1916, când operațiunea a fost încheiată și forțele aliate evacuate fără pierderi majore în timpul retragerii.

Straty

Pierderile de ambele părți sunt subiectul unor estimări; unele surse indică până la 131 000 morți și 262 000 răniți de partea aliaților, altele vorbesc despre pierderi totale de 214 000. De partea Imperiului Otoman se estimează până la 250 000 pierderi. Cifrele exacte nu sunt confirmate în mod fiabil.

Consecințe și importanță

Bătălia de la Gallipoli a însemnat o înfrângere strategică pentru aliați și o victorie pentru Imperiul Otoman, care și-a păstrat controlul asupra Strâmtorii Dardanele. Evacuarea aliată a fost cea mai mare evacuare din istoria militară până atunci și s-a desfășurat cu succes, fără pierderi majore.

Eșecul operațiunii a avut consecințe politice în Marea Britanie, inclusiv demisii ale unor politicieni importanți precum Winston Churchill și Horatio Kitchener. Pentru Imperiul Otoman și Turcia, bătălia a fost un moment cheie care a întărit mândria națională și a contribuit la ascensiunea lui Mustafa Kemal Atatürk ca lider al Turciei moderne.

Pentru Australia și Noua Zeelandă, bătălia a devenit un simbol al identității naționale, comemorat anual în Ziua Anzac pe 25 aprilie.

Comandanți

Etape-cheie

1. Bombardamente navale și primele încercări de breșă (februarie–martie 1915) — Aliații au început atacurile navale asupra fortificațiilor turcești, care însă nu au dus la o breșă.
2. Atacul fatal din 18 martie 1915 — Navele de luptă aliate au lovit câmpuri de mine și au suferit pierderi grele, ceea ce a încheiat încercările navale de breșă.
3. Debarcarea terestră și lupta pentru peninsulă (aprilie 1915 – ianuarie 1916) — Aliații au efectuat debarcarea la Gallipoli, urmată de un război de tranșee cu pierderi mari și câștiguri minime.
4. Ofensiva din august și eșecul — Ultimul mare atac al aliaților în august 1915 a eșuat din cauza conducerii slabe și a lipsei de coordonare.
5. Evacuarea forțelor aliate (decembrie 1915 – ianuarie 1916) — Aliații au efectuat o evacuare reușită a unităților lor fără pierderi majore.

Armament și tehnică

Curiozități

• Bătălia de la Gallipoli este considerată în Turcia un moment cheie al istoriei naționale și începutul ascensiunii lui Mustafa Kemal Atatürk.
• Australia și Noua Zeelandă comemorează 25 aprilie ca Ziua Anzac, cea mai importantă zi de comemorare militară și a veteranilor.
• Unele nave britanice au fost scufundate de mine instalate de distrugătorul de mine turcesc Nusret în timpul atacului naval din 18 martie 1915.
• Evacuarea aliată de la Gallipoli a fost cea mai mare evacuare din istoria militară până atunci.
• În bătălie s-a impus pentru prima dată în mod semnificativ tactica războiului de tranșee pe un alt teatru de război decât frontul de vest.

Întrebări frecvente

Când a avut loc bătălia de la Gallipoli?

Bătălia a avut loc între 19 februarie 1915 și 9 ianuarie 1916.

Cine a luptat în bătălia de la Gallipoli?

De partea aliaților au luptat Marea Britanie, Franța, India, Australia și Noua Zeelandă, împotriva Imperiului Otoman sprijinit de Germania.

Care a fost rezultatul bătăliei de la Gallipoli?

Bătălia s-a încheiat cu victoria Imperiului Otoman și eșecul invaziei aliate.

Ce importanță a avut bătălia pentru Turcia?

Bătălia a fost un moment cheie în istoria Turciei și a contribuit la ascensiunea lui Mustafa Kemal Atatürk.