2,8-cm-schwere Panzerbüchse 41
2,8-cm-schwere Panzerbüchse 41 este o armă de foc. Țara de origine: Germania. Introducere în dotare: 1941.
Descriere
2,8 cm schwere Panzerbüchse 41 (sPzB 41) a fost o armă antitanc germană care funcționa pe principiul alezajului conic. Deși a fost clasificată oficial ca pușcă antitanc grea, construcția sa corespundea mai degrabă unui tun antitanc ușor, echipat cu mecanism de recul, affût și scut. O diferență semnificativă față de puștile antitanc era absența mecanismelor pentru elevație și azimut, deoarece țeava ușoară putea fi manevrată manual cu ușurință.
Principiul alezajului conic consta în îngustarea progresivă a țevii de la 28 mm la camera de cartuș la 20 mm la gură. Proiectilul avea două garnituri exterioare care se strângeau treptat în timpul trecerii prin țeavă, menținând astfel o presiune ridicată și atingând o viteză foarte mare de până la 1400 m/s. Țeava era echipată cu frână de recul și un bolt culisant orizontal care se închidea automat după încărcare, dar evacuarea cartușului era manuală. Țintirea se putea face cu ajutorul unei lunete deschise până la 500 m sau cu un telescop ZF 1×11 de la tunul antitanc de 3,7 cm Pak 36.
Producătorul a permis demontarea armei în cinci părți fără unelte, partea cea mai grea cântărind 62 kg. Affûtul era de tip furcă divizată cu suspensie și roți detașabile cu anvelope de cauciuc, ceea ce permitea reducerea înălțimii armei și o camuflare mai bună în 30–40 de secunde.
Date tehnice
| Țara de origine | Germania |
|---|---|
| Introducere | 1941 |
Serviciu și utilizare în luptă
Arma a fost folosită de unele divizii motorizate și unități Jäger, Gebirgsjäger și Fallschirmjäger. Unele exemplare au fost alocate unităților antitanc și genistice. A fost utilizată pe frontul de est de la începutul războiului (la 1 iunie 1941 Wehrmacht dispunea de 183 exemplare) până la sfârșitul războiului, participând și la campania italiană, campania din Africa de Nord și pe frontul de vest în anii 1944–45.
Utilizarea armei a fost limitată din cauza producției dificile și a lipsei wolframului pentru proiectile. Totuși, oferea o viteză mare a glonțului și o bună penetrare pe distanțe scurte, putând de exemplu străpunge placa frontală inferioară a tancului sovietic greu IS-1. Dezavantajele includeau durata scurtă de viață a țevii (aproximativ 500 de focuri), efectul redus al schijelor, raza scurtă de acțiune și efectul relativ slab după blindaj.
Variante
Cost
4,520 Reichsmarks — Prețul unui exemplar la începutul producției de serie în 1941; pentru comparație, 5 cm Pak 38 costa 10,600 Reichsmarks.
Curiozități
- Principiul alezajului conic a fost brevetat pentru prima dată în 1903 de inventatorul german Carl Puff.
- Dezvoltarea armei s-a bazat pe experimentele lui Hermann Gerlich, care în perioada interbelică a creat o pușcă antitanc cu o viteză a glonțului de 1800 m/s.
- Producția armei a fost oprită în 1943 din cauza lipsei wolframului pentru fabricarea muniției perforante.
- Armele cu alezaj conic (squeeze bore) au fost produse în timpul celui de-al Doilea Război Mondial doar în Germania și Marea Britanie (folosind adaptoare Littlejohn).
- Durata de viață a țevii era de aproximativ 500 de focuri, ceea ce era scăzut, dar comparabil cu alte arme cu viteză mare din acea perioadă.
Întrebări frecvente
- Ce principiu folosește 2,8 cm sPzB 41 pentru a crește viteza glonțului?
- Folosește principiul alezajului conic, unde țeava se îngustează de la 28 mm la 20 mm, comprimând garniturile proiectilului și menținând o presiune ridicată pentru creșterea vitezei.
- De ce a fost oprită producția armei?
- Principalul motiv al opririi producției a fost lipsa wolframului necesar pentru fabricarea muniției perforante.
- Care a fost principalul dezavantaj al armei?
- Durata scurtă de viață a țevii, care rezista aproximativ 500 de focuri, și raza limitată de acțiune.
- Unde a fost folosită arma?
- A fost utilizată pe frontul de est, în campania italiană, campania din Africa de Nord și pe frontul de vest în anii 1944–45.