Clasa Júgumo
Clasa Júgumo (în japoneză 夕雲型 Júgumo-gata) a constat din 19 „distrugătoare de primă clasă” (一等駆逐艦 Ittó kučikukan) ale marinei imperiale japoneze, construite între anii 1940 și 1944 și care au luptat în al Doilea Război Mondial.
Descriere
Clasa Júgumo a fost o serie de 19 distrugătoare de primă clasă ale marinei imperiale japoneze, construite între anii 1940 și 1944. Unitățile acestei clase au continuat seria precedentă Kageró și s-au diferențiat în special prin montarea tunurilor de 127mm tip 3 în turele tip D cu o elevație de până la 75°, ceea ce a îmbunătățit apărarea antiaeriană.
Din punct de vedere constructiv, s-au bazat pe clasa Kageró, dar aveau un deplasament standard cu 44 tone mai mare și o lungime a corpului cu 0,8 metri mai mare. Se deosebeau și prin forma suprastructurii din față și a catargului frontal. Propulsia era asigurată de două seturi de turbine cu abur Kanpon cu o putere de 26.000 CP (15.445,5 kW) la 380 rotații pe minut, alimentate de trei cazane cu tuburi de apă Ro-gó Kanpon șiki. Armamentul consta în trei tunuri duble de 127mm în turele tip D și două lansatoare acoperite cu patru țevi de torpile de 610mm tip 92 model 4 cu motor cu aer comprimat.
Date tehnice
| Țara de origine | Japonia |
|---|
Serviciu și utilizare în luptă
Toate unitățile clasei Júgumo au participat activ la luptele din Pacific în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Au îndeplinit misiuni de escortă a unităților grele ale flotei, au sprijinit debarcările, au transportat provizii și întăriri către insulele din arhipelagul Solomon în cadrul expresului tokyo, precum și au asigurat acoperire și evacuarea unităților retrase. Utilizarea intensă a dus la faptul că niciun distrugător din această clasă nu a supraviețuit până la sfârșitul războiului; nouă au fost pierdute în atacuri aeriene, patru în confruntări cu unități de suprafață, patru de submarine, unul prin atac combinat și pentru unul nu este clar dacă pierderea a fost cauzată de o mină sau de bărci torpiloare americane.
Variante
Curiozități
- Clasa Júgumo a fost denumită de marina imperială japoneză ca distrugătoare de tip A împreună cu clasa Kageró.
- Noile turele tip D permiteau o elevație a tunurilor de până la 75°, ceea ce îmbunătățea apărarea antiaeriană față de turelele anterioare tip C cu elevație de 55°.
- În timpul războiului, armamentul antiaerian a fost întărit până la 28 de tunuri principale de 25mm în diverse configurații.
- Spre deosebire de clasele anterioare, nicio unitate Júgumo nu a pierdut turela din spate de 127mm în favoarea unor tunuri suplimentare de 25mm.
- Unitățile puteau fi echipate cu radare de supraveghere 13-gó și 22-gó, iar fotografiile după finalizare arată instalarea radarului 22-gó pe catargul frontal.
Întrebări frecvente
- Câte unități ale clasei Júgumo au fost construite?
- În total au fost construite 19 unități între anii 1940 și 1944.
- Care a fost principala schimbare în armament față de clasa precedentă Kageró?
- S-a schimbat montarea tunurilor de 127mm de la tip C la tip D cu elevație de până la 75°, ceea ce a îmbunătățit apărarea antiaeriană.
- Ce misiuni au îndeplinit unitățile clasei Júgumo în timpul războiului?
- Au escortat unitățile grele ale flotei, au sprijinit debarcările, au transportat provizii și întăriri în cadrul expresului tokyo și au asigurat acoperire și evacuare.
- De ce niciun distrugător al clasei Júgumo nu a supraviețuit războiului?
- Utilizarea intensă a dus la pierderi cauzate de atacuri aeriene, confruntări cu unități de suprafață, submarine și alți factori.