Clasa S 13

Descriere

Clasa S 13 a fost un grup de doisprezece distrugătoare ale Kaiserliche Marine german din perioada Primului Război Mondial, catalogate ca torpiloare mari. Au fost comandate în programul pentru anul 1912 și construite în șantierul naval Schichau-Werke din Elbing, intrând în serviciu în anii 1912–1913. Împreună cu navele claselor G 7 și V 1 formau un grup de distrugătoare mai mici comandate în anii fiscali 1911–1912, după care marina s-a întors la nave mai mari.

Construcția includea un sistem de propulsie format din patru cazane Marine și două turbine cu abur Schichau cu o putere de 15.700 cp, care antrenau două elice. Navele aveau două coșuri de fum, transportau 108 tone de cărbune și 72 tone de motorină, și atingeau o viteză maximă de 32,5 noduri cu o autonomie de 1050 mile marine la viteza de 17 noduri. Armamentul consta în două tunuri de 88mm SK L/30 C/08, patru tuburi lansatoare de torpile simple de 500mm și până la optsprezece mine marine.

Date tehnice

Serviciu și utilizare în luptă

În timpul Primului Război Mondial, șapte distrugătoare din clasa S 13 au fost pierdute, iar al optulea a fost avariat iremediabil. După război, un distrugător a fost predat Marii Britanii și casat, în timp ce alte trei au fost preluate de Reichsmarine germană postbelică. Ultima unitate activă, S 23, a fost preluată de Kriegsmarine, care a operat-o până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, această navă a fost predată Uniunii Sovietice în 1946.

Curiozități

• Clasa S 13 a fost catalogată în Germania ca torpiloare mari.
• În 1916, unele unități au fost reechipate cu două tunuri de 88mm TK L/45 C/14.
• În 1917, la anumite distrugătoare s-a făcut reechiparea cu două tunuri de 105mm TK L/45 C/16.
• În anii 1921–1922 a avut loc modernizarea distrugătoarelor supraviețuitoare, când armamentul a fost ajustat și cazanele au fost înlocuite cu altele noi care consumau cărbune și motorină.
• Ultima unitate activă, S 23, a supraviețuit celui de-al Doilea Război Mondial și a fost predată Uniunii Sovietice în 1946.

Întrebări frecvente

Câte distrugătoare din clasa S 13 au fost construite?

În total au fost construite doisprezece unități din această clasă.

Care a fost armamentul principal al distrugătoarelor din clasa S 13 la intrarea în serviciu?

Două tunuri de 88mm SK L/30 C/08, patru tuburi lansatoare de torpile simple de 500mm și până la optsprezece mine marine.

Care a fost viteza maximă a distrugătoarelor din clasa S 13?

Viteza maximă a atins 32,5 noduri.

Ce s-a întâmplat cu distrugătorul S 23 după cel de-al Doilea Război Mondial?

În anul 1946 a fost predat Uniunii Sovietice.