Type 97 20 mm

Descriere

Dezvoltarea Type 97 a început la mijlocul anilor 1930 ca reacție la achizițiile de tancuri Vickers de către China și tensiunile crescânde la granița cu Uniunea Sovietică. Armata japoneză a emis în 1935 o cerință pentru o pușcă antitanc. Kokura Arsenal a propus o armă care folosea cartușul 20×124 mm, care a trecut prin mai multe runde de teste între 1936 și 1938, înainte de a fi adoptată ca Type 97 Automatic Cannon.

Arma folosește un mecanism acționat cu gaz cu recul întârziat, în care țeava și culata se mișcă reciproc pentru a amortiza reculul. Deși există rapoarte despre un mod complet automat, arma este doar semi-automată, deoarece nu are selector de mod de tragere. Type 97 a fost cea mai mare pușcă antitanc din al Doilea Război Mondial, cântărind 52 kg fără scut și 68 kg cu scut și patru mânere. Folosea un încărcător cu șapte cartușe plasat deasupra culatului și putea trage aproximativ 12 focuri pe minut. Lungimea totală a armei era de 2,09 metri, iar țeava măsura 1,065 metri.

Muniția includea proiectile perforante, explozive și incendiare, proiectilele perforante având o greutate de aproximativ 320 grame și o viteză inițială de 792 m/s. Conform tabelelor capturate, putea penetra 30 mm de blindaj la 250 metri și 9 mm la 2000 metri.

Date tehnice

Serviciu și utilizare în luptă

Type 97 a fost produs din 1939 până în 1941 la Kokura Arsenal, fiind fabricate în total 950 de bucăți, iar alte o sută au fost produse în 1943 de compania Nihon Seikosho. Arma a fost alocată batalioanelor de infanterie ale armatei japoneze, de obicei în cadrul unei companii antitanc, unde fiecare secție avea un tun și 11 bărbați inclusiv purtători și echipaj. Arma era demontată în trei părți pentru transportul cu cai.

A fost folosită prima dată în luptele de la Khalkhin Gol în 1939, unde a fost eficientă împotriva vehiculelor sovietice ușor blindate. În China a fost utilizată din 1940, majoritatea muniției fiind din 1941 mai degrabă explozivă decât perforantă, reflectând schimbarea în utilizarea pentru sprijinul infanteriei. În Pacific arma nu a fost larg răspândită, dar a fost folosită de parașutiștii Teishin Shudan. După 1942 muniția de calibrul 20 mm a devenit ineficientă împotriva tancurilor moderne.

Cost

¥6,400 — Prețul la momentul producției, o pușcă obișnuită costa ¥77

Curiozități

• Type 97 a fost cea mai mare pușcă antitanc din al Doilea Război Mondial, cântărind 52 kg fără scut.
• Arma folosea un recul întârziat acționat cu gaz, în care țeava și culata se retrăgeau împreună pentru stabilizarea armei.
• Producția a fost oprită în 1941, dar în 1943 au fost fabricate alte 100 de bucăți de un alt producător.
• Muniția a fost cromată din 1940 pentru a prelungi durata de viață a țevii.
• Type 97 nu a fost complet automat, deși există rapoarte despre posibilitatea tragerii automate complete.

Întrebări frecvente

Ce tip de muniție folosea Type 97?

Folosea cartușe 20×124 mm, inclusiv perforante, explozive și incendiare.

Era Type 97 un tun complet automat?

Nu, arma era doar semi-automată, deoarece nu avea selector de mod de tragere.

Când a fost retras Type 97 din uz?

Arma a devenit învechită în jurul anului 1942 din cauza îmbunătățirii blindajului tancurilor.

Câte bucăți de Type 97 au fost produse?

Au fost produse în total 1.108 bucăți, inclusiv prototipurile.