Wz. 35 anti-tank rifle

Descriere

Pușca antitanc karabin przeciwpancerny wz. 35 a fost dezvoltată în Polonia în anul 1935 ca răspuns la necesitatea unei arme antitanc ușoare pentru infanterie. Dezvoltarea sa a fost inspirată de cartușele germane cu viteză mare Halger și se baza pe modificarea Mauser Gewehr 98, mărind calibrul și prelungind sistemul țevii pentru a atinge o viteză mare la gură. Cartușul 7,92×107 DS a fost bazat pe standardul 7,92×57 mm, dar cu o carcasă prelungită și utilizarea unui înveliș din alamă, ceea ce a permis o energie cinetică ridicată a glonțului.

Din punct de vedere constructiv, era o pușcă cu repetiție și bolt de tip Mauser, cu o capacitate a încărcătorului de patru cartușe. Pușca avea un pat din lemn cu bipod și un amortizor de recul care absorbea aproximativ 65% din energia focului, permițând un recul comparabil cu o pușcă Mauser obișnuită. Glonțul era placat cu un miez de plumb, ceea ce permitea, la viteze mari, penetrarea blindajului prin efectul de spalling, când glonțul nu străbătea blindajul, ci provoca fragmentarea internă a acestuia cu efect distructiv asupra echipajului și echipamentului.

Date tehnice

Serviciu și utilizare în luptă

Pușca a fost un proiect secret al armatei poloneze și până în 1939 a fost depozitată în cutii închise marcate cu "do not open; surveillance equipment". În iulie 1939, arma a fost distribuită unor lunetiști selectați din unitățile de infanterie și cavalerie cu un scurt antrenament. În septembrie 1939 a fost folosită activ în campania poloneză împotriva unităților germane și sovietice, fiind eficientă împotriva vehiculelor ușor blindate și tancurilor Panzer III și IV pe distanțe de până la 300 de metri.

După ocuparea Poloniei de către Germania, pușca a fost introdusă în dotarea Wehrmachtului sub denumirea Panzerbüchse 35(p) și ulterior PzB 770(p), germanii adaptând muniția cu gloanțe proprii din oțel. Armata italiană a primit aproximativ 800 de bucăți și le-a folosit sub denumirea fucile controcarro 35(P). Unele exemplare au fost folosite și în Finlanda și Ungaria, dar s-au dovedit eficiente doar limitat în lupte.

Variante

Curiozități

• Pușca a fost dezvoltată ca un proiect strict secret și depozitată în cutii marcate ca echipament optic sau de supraveghere pentru a induce în eroare adversarul.
• Cartușul nu provoca penetrarea blindajului în mod clasic, ci inducea spalling, adică în interiorul blindajului se formau fragmente mortale.
• La dezvoltare a fost folosit un glonț cu viteză la gură de 1275 m/s, ceea ce era foarte mare pentru muniția de pușcă a vremii.
• După înfrângerea Poloniei, puștile au fost folosite nu doar de germani, ci și de Italia, Finlanda și Ungaria, Finlanda utilizându-le în principal pentru antrenament.
• Un exemplar al puștii a fost contrabandat în 1940 din Polonia în Ungaria pentru aliați, dar nu a fost folosit niciodată în lupte.

Întrebări frecvente

Ce tip de muniție folosea pușca wz. 35?

Folosia un cartuș special 7,92×107 DS, bazat pe standardul 7,92×57 mm, dar cu o carcasă prelungită și înveliș din alamă.

De ce era considerată pușca o armă secretă?

Pentru că era depozitată în cutii marcate ca echipament optic sau de supraveghere și existența sa nu era cunoscută nici de serviciile de informații germane și sovietice.

Care era principiul penetrației blindajului la această pușcă?

Glonțul nu provoca penetrarea clasică cu miez perforator, ci inducea spalling, adică fragmentarea internă a blindajului care putea deteriora echipajul și echipamentul.

Cine a fost proiectantul puștii wz. 35?

Autorul construcției a fost Józef Maroszek, absolvent al Universității Tehnice din Varșovia.