Bătălia de la Marignano

Context și cauze

Campania de la Marignano a urmat mai mulți ani de succese elvețiene, în timpul cărora pozițiile franceze în nordul Italiei s-au slăbit semnificativ. Elvețienii, după victoria din Bătălia de la Novara (1513), au cucerit Milano și l-au instalat pe tronul ducal pe Maximilian Sforza, transformând astfel Milano într-un protectorat elvețian.

Regele francez Francisc I a întreprins o traversare dificilă a Alpilor, transportând 72 de tunuri grele pe o rută până atunci necunoscută, Col d'Argentière. Înaintea bătăliei, forțele franceze au surprins și capturat comandantul papal Prospero Colonna, ceea ce a zdruncinat aliații și a condus la negocieri de pace. Deși s-a încheiat un acord pentru restituirea Milanului Franței, o parte a trupelor elvețiene a refuzat armistițiul și a pornit la luptă.

Forțe și comandanți

Armata franceză a fost împărțită în trei divizii: avangarda sub comanda ducelui de Bourbon și a mareșalului Trivulzio, forțele principale conduse de regele Francisc I cu 6.000 de lansqueneti din Țările de Jos (Banda Neagră) și avangarda târzie sub ducele de Alençon. Francezii dispuneau de o combinație de sulițari, arcabuzieri, arcași încrucișați, artilerie și cavalerie.

Armata elvețiană număra aproximativ 22.000 de oameni, în mare parte infanterie cu sulițe, cu un număr minim de tunuri și fără cavalerie. Comandanții unităților elvețiene erau divizați, iar o parte dintre ei au decis să lupte împotriva acordului, ceea ce a dus la o comandă indisciplinată.

Desfășurarea bătăliei

Bătălia a început cu atacul grupului de avangardă elvețian asupra tunului francez din mijlocul formației, care a avut inițial succes și a dus la cucerirea mai multor tunuri. Cavaleria franceză sub comanda ducelui de Bourbon a atacat însă flancul elvețian și i-a forțat să se retragă, suferind ea însăși pierderi grele.

Amurgul și întunericul au adus confuzie, în timpul căreia ambele părți au avut succese alternante. Regele Francisc I a condus personal mai multe atacuri de cavalerie, adesea alături de Chevalier Bayard, iar lupta a fost foarte sângeroasă. Unele unități elvețiene au părăsit câmpul de luptă pe timpul nopții.

A doua zi dimineața, infanteria elvețiană a atacat din nou tunul francez, care însă era mai bine pregătit și a încetinit înaintarea printr-un foc masiv. Cavaleria franceză a forțat din nou elvețienii să se retragă. Atacul asupra aripii stângi a unităților lui Alençon a fost de asemenea respins.

Sosirea întăririlor venețiene sub Bartolomeo d'Alviano a decis bătălia în favoarea francezilor, care au forțat elvețienii să se retragă în formație disciplinată de mare pătrat.

Straty

Numerele exacte ale pierderilor nu sunt indicate în sursă, deși se menționează că comandanții francezi au suferit mulți răniți și morți, de exemplu prințul Tallemont a murit cu 62 de răni. Estimările pierderilor variază și nu sunt documentate în mod fiabil.

Consecințe și importanță

Victoria franceză a însemnat cucerirea Milanului și a castelului strategic Castello Sforzesco, unde Maximilian Sforza și mercenarii elvețieni s-au predat după minarea fundațiilor. Maximilian a plecat în exil cu o compensație financiară.

Elvețienii au păstrat controlul asupra unei părți din Lombardia superioară, dar și-au abandonat ambițiile asupra Milanului și nu au mai luptat niciodată împotriva Franței sau Milanului. După bătălie a urmat Tratatul de la Fribourg (1516), numit „Pacea Eternă”, care a încheiat pretențiile elvețiene asupra Milanului și a instituit privilegii comerciale.

Acest tratat a însemnat o prietenie pe termen lung între Elveția și Franța, care a durat până la războaiele revoluționare franceze, și a condus la angajarea regulată a mercenarilor elvețieni în armata franceză.

Etape-cheie

1. Atacul surpriză al avangardei elvețiene — Elvețienii au atacat tunul francez cu scopul de a-l captura rapid și de a-l folosi împotriva inamicului.
2. Contraatacul cavaleriei franceze — Cavaleria ducelui de Bourbon a atacat flancul elvețian și i-a forțat să se retragă, suferind pierderi.
3. Lupta nocturnă și confuzia — Amurgul și întunericul au adus confuzie, în timpul căreia ambele părți au avut succese alternante, iar o parte a elvețienilor a părăsit câmpul de luptă.
4. A doua zi și sosirea întăririlor venețiene — Elvețienii au atacat din nou, dar au fost opriți de focul tunurilor și contraatacurile franceze, unitățile venețiene hotărând bătălia.

Armament și tehnică

Curiozități

• Regele Francisc I a emis o medalie comemorativă a bătăliei cu inscripția „Am învins pe cei pe care doar Cezar i-a învins”.
• Francisc I a cerut să fie înnobilat chiar pe câmpul de luptă de către Chevalier Bayard.
• Leonardo da Vinci a fost prezent la bătălie și după aceasta l-a însoțit pe Francisc I în Franța, unde i s-a acordat o rentă și reședința Clos Lucé.
• Huldrych Zwingli, viitorul lider al reformei elvețiene, era în timpul bătăliei patronul bisericii din Glarus și susținea partea papală.
• Bătălia a fost numită „bătălia uriașilor”, iar veteranul Gian Giacomo Trivulzio o considera cea mai mare din viața sa.

Întrebări frecvente

Când și unde a avut loc bătălia?

Bătălia de la Marignano a avut loc în perioada 13–14 septembrie 1515 lângă actualul Melegnano, la 16 km sud-est de Milano.

Cine a luptat în bătălia de la Marignano?

Pe de o parte a fost armata franceză, inclusiv lansquenetii germani și aliații venețieni, iar pe de altă parte confederația elvețiană.

Care a fost rezultatul bătăliei?

Francezii conduși de regele Francisc I au obținut o victorie decisivă.

Ce semnificație a avut bătălia pentru Elveția?

Bătălia a pus capăt ambițiilor elvețiene asupra Milanului și a condus la încheierea „Păcii Eterne” cu Franța, după care Elveția nu a mai purtat războaie împotriva Franței sau Milanului.