Bătălia de la Salamanca

Context și cauze

În aprilie 1812, după cucerirea cu succes a Badajozului, Wellington, împreună cu majoritatea armatei anglo-portugheze, s-a îndreptat spre nord pentru a alunga armata franceză a mareșalului Marmont, care invadase temporar Portugalia. Marmont s-a retras spre Salamanca, unde Wellington a ocupat poziții în spatele râurilor Agueda și Coa.

În mai, Wellington a ordonat generalului Hill să distrugă podul de la Almaraz, întrerupând astfel legătura directă între armatele franceze ale lui Soult și Marmont. În iunie, Wellington a avansat spre Salamanca, un important centru de aprovizionare pentru francezi, iar după câteva săptămâni de asediu, unitățile franceze au capitulat.

Înaintea bătăliei, ambele armate se aflau aproape una de cealaltă, deseori separate de râu, iar Marmont a încercat să înconjoare flancul drept al lui Wellington. Wellington plănuia să se retragă în Portugalia, dar a profitat de greșeala tactică a lui Marmont, când flancurile stângi franceze au fost separate de forțele principale.

Forțe și comandanți

Armata Franceză a Portugaliei a mareșalului Marmont număra aproximativ 50 000 de oameni, compusă din opt divizii de infanterie și două de cavalerie, susținute de 78 de tunuri. Comandanții diviziilor de infanterie au inclus pe Foy, Clauzel, Ferey, Sarrut, Maucune, Brenier, Thomieres și Bonet. Cavaleria franceză era condusă de dragonii sub Boyer și cavaleria ușoară sub Curto.

Armata lui Wellington avea aproximativ 48 500 de oameni, în principal britanici și portughezi, completată de unități germane și franceze, împărțită în opt divizii de infanterie, două brigăzi independente și cinci brigăzi de cavalerie. Comandanții diviziilor de infanterie erau Campbell, Pakenham, Cole, Leith, Clinton, Hope și Alten, iar divizia spaniolă era condusă de Carlos de España. Cavaleria era comandată de Stapleton Cotton.

Marmont plănuia să înconjoare flancul drept al lui Wellington pe o lungă porțiune a crestei în formă de L, dar armata sa s-a întins în timpul mișcării, iar flancul stâng s-a separat, ceea ce Wellington a folosit pentru a ataca.

Desfășurarea bătăliei

Dimineața zilei de 22 iulie 1812, armata franceză s-a îndreptat spre sud și apoi spre vest pentru a înconjura flancul drept al lui Wellington. Totuși, Marmont a estimat greșit pozițiile inamicului, iar armata sa s-a întins de-a lungul crestei, flancul stâng separându-se de restul forțelor.

Wellington, care inițial plănuise o retragere, a profitat de această greșeală și a atacat flancul stâng izolat al armatei franceze. A treia divizie britanică și brigada portugheză D'Urban au atacat divizia lui Thomieres, în timp ce diviziile a 4-a, 5-a, 6-a și 7-a au susținut atacul pe porțiunea lungă a literei L franceze.

Francezii au fost luați prin surprindere, Marmont și adjunctul său Bonet fiind răniți, iar comanda a fost preluată de Clauzel, care a condus un contraatac cu rezerva. Acesta a avut un succes parțial, dar Wellington a trimis întăriri și în cele din urmă a învins. Flancurile stângi franceze au fost dispersate, divizia lui Ferey a opus o rezistență tenace, dar a fost în cele din urmă învinsă, iar comandantul său Ferey a căzut.

Francezii s-au retras spre Alba de Tormes, unde aveau posibilitatea să scape peste pod, dar unitatea spaniolă care trebuia să blocheze podul a fost retrasă fără a-l informa pe Wellington, permițând astfel retragerea franceză.

Straty

Pierderile aliate au fost în total 5 173 de oameni, dintre care 3 129 britanici, 2 038 portughezi și 6 spanioli. Divizia spaniolă a participat practic puțin la bătălie și a suferit doar șase pierderi. Pierderile franceze sunt estimate la aproximativ 13 000 de morți, răniți și prizonieri. Unele estimări indică între 7 000 și 10 000 de morți și răniți și 7 000 de prizonieri.

Consecințe și importanță

Bătălia de la Salamanca a reprezentat o înfrângere grea pentru forțele franceze și a permis armatei lui Wellington să intre în Madrid pe 12 august 1812. A urmat asediul Burgosului, dar în toamnă forțele aliate s-au retras în Portugalia din cauza amenințării încercuirii franceze.

Înfrângerea a însemnat pierderea permanentă a Andaluziei pentru francezi și a afectat grav guvernul pro-francez al regelui Iosif. Bătălia a consolidat reputația lui Wellington ca un general ofensiv capabil și este considerată una dintre cele mai mari victorii tactice ale sale.

Succesul a fost însă parțial compromis de reticența unităților spaniole de a bloca retragerea armatei franceze, permițând astfel scăparea acesteia peste podul de la Alba de Tormes. Bătălia este comemorată ca Salamanca Day și ocupă un loc important în literatură și cultura populară.

Etape-cheie

1. Mișcarea franceză și întinderea armatei — Marmont a încercat să înconjoare flancul drept al lui Wellington, dar armata sa s-a întins de-a lungul crestei și flancul stâng s-a separat.
2. Atacul lui Wellington asupra flancului stâng francez — Unitățile aliate au atacat flancul stâng izolat, ceea ce a dus la dispersarea acestuia.
3. Contraatacul francez condus de Clauzel — Clauzel a condus contraatacul cu rezerva, care a avut un succes parțial, dar a fost în cele din urmă învins.
4. Rezistența finală a diviziei lui Ferey — Divizia lui Ferey a opus o rezistență tenace, dar a fost învinsă, iar comandantul său a căzut.
5. Retragerea francezilor — Francezii s-au retras spre Alba de Tormes, unde au scăpat peste pod datorită retragerii blocadei spaniole.

Armament și tehnică

Curiozități

• Bătălia este cunoscută și ca bătălia de la Arapiles după dealul local Greater Arapile.
• Mareșalul Marmont și adjunctul său Bonet au fost răniți în primele minute ale bătăliei, ceea ce a dus la confuzie în comandamentul francez.
• Generalul britanic John Le Marchant a condus un atac de cavalerie grea de succes, în timpul căruia a fost ucis.
• Două eagles imperiale franceze au fost capturate, unul dintre ele fiind expus la Lancashire Infantry Museum.
• 22 iulie este cunoscut ca Salamanca Day și este dedicat ca zi comemorativă regimentului The Rifles.

Întrebări frecvente

Când și unde a avut loc bătălia?

Bătălia a avut loc pe 22 iulie 1812 la Arapiles, sud de Salamanca în Spania.

Cine a condus armata învingătoare?

Armata anglo-portugheză a fost condusă de ducele de Wellington.

Care au fost numerele aproximative ale soldaților de ambele părți?

Francezii aveau aproximativ 50 000 de oameni, aliații aproximativ 48 500 de oameni.

Care a fost rezultatul bătăliei?

Armata lui Wellington a învins forțele franceze și a permis eliberarea temporară a Madridului.