Asediul Vicksburgului

Context și cauze

Asediul Vicksburgului a fost faza finală și decisivă a campaniei Vicksburg în timpul războiului civil american. Vicksburg reprezenta ultima fortăreață importantă confederată de pe râul Mississippi, a cărei cucerire a fost o parte cheie a așa-numitului Plan Anaconda al Uniunii, având ca scop divizarea Confederației și controlul căilor strategice de apă.

După o serie de manevre și victorii în bătăliile de la Port Gibson, Raymond și cucerirea capitalei Jackson, generalul Uniunii Ulysses S. Grant a forțat armata confederată condusă de John C. Pemberton să se retragă în liniile defensive din jurul Vicksburgului. Pemberton, sub presiunea unor ordine contradictorii și temeri privind condamnarea publică, a ales să apere orașul în loc să se retragă, pecetluind astfel soarta armatei sale și a Vicksburgului însuși.

Forțe și comandanți

Armata Uniunii sub comanda generalului Ulysses S. Grant a angajat pentru asediul Vicksburg cinci corpuri: Corpul IX (John Parke), Corpul XIII (John A. McClernand), Corpul XV (William T. Sherman), Corpul XVI (parțial, Cadwallader C. Washburn) și Corpul XVII (James B. McPherson). Numărul total al soldaților uniunii a depășit 35.000, ajungând cu întăriri pe durata asediului până la 77.000 de oameni.

Apărătorii confederați sub comanda lui John C. Pemberton dispuneau de aproximativ 18.000 de oameni împărțiți în patru divizii (Carter L. Stevenson, John H. Forney, Martin L. Smith, John S. Bowen). Pemberton se baza pe fortificații puternice și pe un teren avantajos, care făceau apărarea orașului aproape impenetrabilă.

Desfășurarea bătăliei

După atacuri directe nereușite asupra liniilor confederate pe 19 și 22 mai, care au fost respinse cu pierderi grele, Grant a decis să treacă la un asediu sistematic al orașului. Trupele Uniunii au început să construiască tranșee și să se apropie de pozițiile defensive ale Confederației, în timp ce orașul a fost supus unui bombardament intens de artilerie și naval.

În timpul asediului, situația apărătorilor s-a deteriorat rapid. Lipsa hranei, condițiile sanitare precare și bolile slăbeau moralul și capacitatea de luptă a unităților confederate. Civilii și soldații se adăposteau în peșteri provizorii săpate în pantele argiloase pentru a scăpa de bombardamentele continue.

Armata lui Grant a fost întărită treptat cu noi unități care au închis complet încercuirea orașului. Încercările forțelor confederate de a perturba liniile de aprovizionare ale Uniunii pe celălalt mal al Mississippi-ului, precum și tentativele de a sparge încercuirea din exterior au rămas fără succes. Armata lui Pemberton a fost complet izolată de ajutor și aprovizionare exterioară.

După mai mult de 40 de zile de asediu, când proviziile erau aproape epuizate și jumătate din apărători erau bolnavi sau internați, Pemberton a capitulat pe 4 iulie 1863. Astfel, trupele Uniunii au obținut controlul asupra Vicksburgului și implicit asupra întregului râu Mississippi.

Straty

În atacurile Uniunii din 19 mai au căzut 157 de oameni, 777 au fost răniți și 8 dați dispăruți; în atacurile din 22 mai au fost 502 morți, 2.550 răniți și 147 dispăruți. Pierderile confederate din 19 mai au fost de 8 morți și 62 răniți, iar cele din 22 mai sunt estimate la mai puțin de 500. Pierderile totale pe durata întregului asediu nu sunt precizate exact în sursă.

Consecințe și importanță

Cucerirea Vicksburgului a reprezentat o cotitură majoră în război – Uniunea a obținut controlul complet asupra râului Mississippi și a divizat Confederația în două părți, slăbind semnificativ capacitatea acesteia de a continua lupta. În combinație cu înfrângerea armatei confederate la Gettysburg cu o zi înainte de capitularea Vicksburgului, acest eveniment este adesea considerat punctul cheie de cotitură al întregului război.

Capitularea Vicksburgului și cucerirea ulterioară a Port Hudson au permis Uniunii să controleze rutele strategice de aprovizionare și să izoleze statele vestice ale Confederației (Arkansas, Texas și o parte din Louisiana) de restul teritoriului. Președintele Lincoln a numit Vicksburgul „cheia războiului”, iar victoria de aici a întărit semnificativ moralul Uniunii și poziția generalului Grant.

Etape-cheie

1. Primul atac asupra Stockade Redan (19 mai) — Trupele Uniunii sub Sherman au efectuat un atac direct asupra fortificațiilor confederate, care a fost respins cu pierderi grele.
2. Al doilea atac general (22 mai) — Grant a ordonat un atac coordonat pe întreaga linie, care s-a încheiat cu eșec și pierderi mari pentru Uniune.
3. Trecerea la asediu (din 25 mai) — După atacuri nereușite, Uniunea a trecut la un asediu sistematic al orașului, construind tranșee și bombardând.
4. Capitularea Vicksburgului (4 iulie) — După mai mult de 40 de zile de asediu și epuizarea proviziilor, garnizoana confederată s-a predat.

Curiozități

• În timpul asediului, peste 22.000 de proiectile au fost trase asupra orașului din navele Uniunii, iar focul artileriei terestre a fost și mai intens.
• Locuitorii Vicksburgului au săpat peste 500 de peșteri în pantele argiloase pentru a se proteja de bombardamente.
• La atacul din 22 mai, un detașament de 150 de voluntari cunoscuți ca 'forlorn hope detachment' a condus atacul asupra zidurilor, mulți dintre ei fiind uciși sau răniți.
• Președintele Abraham Lincoln a numit Vicksburgul „cheia războiului”.

Întrebări frecvente

Când a avut loc asediul Vicksburgului?

Asediul a avut loc între 18 mai și 4 iulie 1863.

Cine a comandat forțele Uniunii și Confederației?

Forțele Uniunii au fost comandate de general-maiorul Ulysses S. Grant, iar apărătorii confederați de general-locotenentul John C. Pemberton.

Care a fost rezultatul asediului?

Uniunea a câștigat, garnizoana confederată din Vicksburg a capitulat.

Care a fost importanța cuceririi Vicksburgului?

Cucerirea Vicksburgului a permis Uniunii să controleze râul Mississippi și să divizeze Confederația în două părți.