42 cm Haubitze M. 14/16

Descriere

42 cm L/15 Küstenhaubitze M. 14 a fost proiectat ca un obuzier supergreu de asediu pentru armata austro-ungară în timpul Primului Război Mondial. Scopul său principal era să penetreze punțile slab blindate ale dreadnought-urilor moderne, conform doctrinei de apărare costieră a vremii, care favoriza un unghi înalt de tragere și foc indirect asupra celui mai vulnerabil punct al inamicului înainte de confruntarea directă cu blindajul lateral al navelor. Obuzierele erau mai ieftine decât tunurile de calibru similar și puteau fi ascunse în spatele obstacolelor de teren, reducând astfel necesitatea blindajului.

Inițial, două obuziere au fost achiziționate pentru apărarea principalei baze navale austro-ungare din Pola, la Marea Adriatică. Acestea urmau să fie instalate pe un șasiu rotativ cu cupolă blindată, permițând o rotație completă de 360° pentru apărare din toate direcțiile. Șasiul rotativ se sprijinea pe un rulment cu bile într-o fundație de beton. După izbucnirea războiului, când Pola nu era amenințată, s-a decis utilizarea obuzierelor în sprijin terestru pentru armată. Primul obuzier era deja instalat fix, al doilea a fost adaptat pentru utilizare mobilă și în ianuarie 1915 a fost folosit pentru primul foc în Tarnów, în Polonia Austriacă de atunci.

În total au fost comandate opt obuziere M. 14, inclusiv un tun și un affût de rezervă, producția tunurilor fiind foarte lentă. Unele tunuri destinate inițial montajelor costiere au fost în cele din urmă folosite în versiunea mobilă 42 cm Autohaubitze M. 16.

Date tehnice

Serviciu și utilizare în luptă

Obuzierele au fost utilizate în timpul Primului Război Mondial în sprijin terestru al armatei austro-ungare. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cel puțin un obuzier păstrat a fost folosit de Germania nazistă în 1940 pentru bombardarea fortăreței Ouvrage Schoenenbourg de la poziția de la Oberotterbach. Această armă, redenumită 42 cm Haubitze(t), a fost folosită și în timpul asediului Leningradului și Sevastopolului, deși durata de viață a țevii era limitată la 1000 de focuri. Un alt exemplar al modelului M16 a fost capturat în 1919 în timpul războiului maghiaro-român și expus la Muzeul Militar Național din București.

Variante

Curiozități

• Obuzierul a fost proiectat pentru a penetra punțile slab blindate ale dreadnought-urilor folosind un unghi înalt de tragere, ceea ce era mai ieftin decât utilizarea tunurilor grele cu blindaj.
• Planul inițial de instalare a obuzierelor în Pola includea un șasiu rotativ cu cupolă blindată care permitea o rotație de 360°.
• Primul obuzier mobil M. 14 a fost folosit pentru primul foc în ianuarie 1915 în Tarnów, Polonia Austriacă.
• Un obuzier a fost folosit de Germania nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial pentru bombardarea fortăreței Ouvrage Schoenenbourg.
• Durata de viață a țevii obuzierului era limitată la 1000 de focuri.

Întrebări frecvente

La ce a fost destinat în principal 42 cm Haubitze M. 14/16?

A fost destinat să penetreze punțile slab blindate ale dreadnought-urilor moderne folosind un unghi înalt de tragere.

De ce a fost preferat obuzierul în locul tunurilor grele pentru apărarea costieră?

Obuzierele erau mai ieftine, puteau fi ascunse în spatele obstacolelor de teren și nu necesitau blindaj greu ca tunurile.

Cum a fost utilizat obuzierul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial?

Un obuzier a fost folosit de Germania pentru bombardarea fortăreței Ouvrage Schoenenbourg și a fost utilizat în timpul asediului Leningradului și Sevastopolului.

Care era durata de viață a țevii obuzierului?

Durata de viață a țevii era estimată la aproximativ 1000 de focuri.