Tun de 6 inch model 1877
Tun de 6 inch model 1877 este un tun. Țara de origine: Imperiul Rus.
Descriere
Tunul de asediu de 6 țoli model 1877 a fost proiectat în anul 1875 de Academia de Artilerie Mikhailovsk și fabricat la Uzina Obukhov din Sankt Petersburg, iar ulterior la Uzinele Motovilikha din Perm. A intrat în serviciu în anul 1877. Tunul avea o construcție convențională pentru acea perioadă, cu un țeavă scurtă și o lafetă fixă cu două roți de tip box trail. Construcția țevii era integral metalică, cu inele de întărire, și folosea un mecanism de închidere cu pană orizontală de tip Krupp. Muniția era încărcată separat – cartușul și proiectilul.
Tunul nu avea un mecanism propriu de recul, ceea ce era deja învechit în timpul Primului Război Mondial. La utilizarea în fortificații, tunul putea fi conectat la un mecanism extern de recul fixat pe o platformă de tragere ce cântărea peste 6 tone. Pentru limitarea reculului, în spatele roților erau amplasate rampe din lemn, pe care tunul se deplasa după foc și apoi revenea în poziția inițială prin gravitație. Mișcarea lafetei pentru țintire se realiza cu o pârghie, deoarece tunul nu avea mecanism de rotire. Pentru transport mai ușor și tracțiune mai bună pe teren moale, roțile erau adesea echipate cu benzi Bonagente, care erau plăci de oțel legate prin articulații elastice.
Date tehnice
| Țara de origine | Imperiul Rus |
|---|
Serviciu și utilizare în luptă
Înainte de Primul Război Mondial, majoritatea tunurilor M1877 erau amplasate în fortificații ca tunuri defensive. După izbucnirea războiului, 496 de astfel de tunuri au fost retrase din fortificațiile din partea europeană a Rusiei și folosite pe front pentru a sprijini armatele ruse în asedierea fortificațiilor germane și austro-ungare. Datorită mobilității reduse, multe dintre aceste tunuri au fost capturate de germani în primul an de război, care le-au folosit ulterior pe frontul de vest în unitățile lor grele de artilerie.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, unele tunuri M1877 erau încă folosite de unitățile sovietice de antrenament, rezerve și coastă. Ultima utilizare documentată a fost în 1941, în apărarea Moscovei, când douăsprezece astfel de tunuri au fost folosite ca arme antitanc improvizate în zona Solnecnogorsk și Krasnaia Poliana. Tunurile erau îngropate în fortificații, iar echipajul trebuia să țintească folosind axa țevii, deoarece nu aveau lunete directe.
Variante
Curiozități
- Tunul nu avea un mecanism propriu de recul, ceea ce era deja învechit în timpul Primului Război Mondial.
- Pentru reducerea reculului se foloseau rampe din lemn, pe care tunul se deplasa după foc și apoi revenea în poziția inițială prin gravitație.
- Roțile tunului erau adesea echipate cu benzi Bonagente, care îmbunătățeau tracțiunea pe teren moale.
- În 1941, douăsprezece astfel de tunuri au fost folosite ca arme antitanc improvizate în apărarea Moscovei.
- Muniția includea proiectile cu pulbere neagră și fără fum, inclusiv explozivi înalți, șrapnel, chimice și iluminante.
Întrebări frecvente
- Ce calibrul avea tunul M1877?
- Tunul avea calibrul de 152,4 mm (6 țoli).
- Avea tunul M1877 mecanism de recul?
- Nu, tunul nu avea mecanism propriu de recul, dar putea fi conectat la un mecanism extern în fortificații.
- Unde era fabricat tunul?
- Era fabricat la Uzina de Stat Obukhov din Sankt Petersburg și ulterior la Uzinele Motovilikha din Perm.
- În ce războaie a fost folosit tunul?
- A fost folosit în războiul ruso-japonez, Primul Război Mondial, războiul civil rus și parțial în cel de-al Doilea Război Mondial.