de Havilland Firestreak
Rachetă aer-aer britanică de prima generație, cu ghidare pasivă în infraroșu
Descriere
Firestreak a fost dezvoltat la începutul anilor 1950 ca prima rachetă britanică aer-aer cu ghidare în infraroșu, destinată atacului din spatele țintei cu un unghi de atac de 20 de grade. Construcția sa era complexă, cu tuburi electronice care necesitau răcire și încălzire pentru a preveni înghețarea părților mobile înainte de lansare. Electronica era amplasată în partea din față a rachetei, ceea ce a dus la mutarea capului exploziv în spate, în jurul duzei motorului. Controlul suprafețelor de direcție era realizat neobișnuit – prin comenzi în nas și tije lungi acționate cu aer comprimat din butelii aflate în partea din spate.
Racheta folosea un detector infraroșu PbTe răcit la −180 °C, amplasat sub un capac conic octogonal proiectat pentru a minimiza înghețul. Propulsia era asigurată de un motor rachetă Magpie cu 28 kg de cordit, care ardea timp de 1,9 secunde. Pentru creșterea siguranței și funcționalității era necesară răcirea și încălzirea rachetei în timpul zborului și înainte de lansare, lichidul de răcire fiind amoniacul, iar aerul cald era preluat de la motorul avionului.
Date tehnice
| Țara de origine | Regatul Unit |
|---|---|
| Introducere | 1957 |
Serviciu și utilizare în luptă
Firestreak a intrat în serviciu în 1957 la Royal Air Force și Royal Navy, fiind utilizat pe avioanele de vânătoare English Electric Lightning, de Havilland Sea Vixen și Gloster Javelin. A fost prima rachetă aer-aer britanică eficientă și permitea trăgătorului să lanseze arma și să continue lupta cu o altă țintă datorită modului „fire and forget”. Totuși, racheta era foarte toxică și necesita protecție specială pentru personalul care o manipula.
Firestreak a rămas în serviciu până în 1988, când a fost înlocuită de racheta mai modernă Red Top, care era mai rapidă, avea o rază de acțiune mai mare și capacități de ghidare superioare, însă Firestreak a continuat să fie utilizată pe versiunile mai vechi de Lightning, care nu puteau purta Red Top din cauza limitărilor structurale.
Variante
Curiozități
- Firestreak a fost a treia rachetă aer-aer ghidată în infraroșu din lume, după americanii AIM-4 Falcon și AIM-9 Sidewinder.
- Electronica rachetei se baza pe tuburi vidate, care necesitau răcire cu amoniac și încălzire cu aer cald de la motorul avionului.
- Capul exploziv al rachetei era amplasat în jurul duzei motorului rachetă din partea din spate, o soluție neobișnuită din cauza spațiului limitat în partea din față.
- Racheta era foarte toxică, necesitând utilizarea echipamentelor de protecție CBRN la manipulare.
- Red Top, succesorul Firestreak, atinge viteze de până la Mach 3,2 și avea o rază de acțiune aproape dublă față de Firestreak.
Întrebări frecvente
- Ce tip de ghidare folosea racheta Firestreak?
- Firestreak folosea ghidare pasivă în infraroșu concentrată pe căldura motoarelor avionului țintă.
- De ce era construcția Firestreak atât de complexă?
- Complexitatea provenea din utilizarea tuburilor vidate în electronică, care necesitau răcire și încălzire, și din aranjamentul neobișnuit al controlului suprafețelor de direcție prin tije.
- Când a fost retrasă racheta Firestreak din serviciu?
- Firestreak a rămas în serviciu până în 1988, când ultimele avioane Lightning au fost retrase.
- Ce avioane purtau racheta Firestreak?
- Firestreak era purtată de avioanele Royal Air Force și Royal Navy, în special English Electric Lightning, de Havilland Sea Vixen și Gloster Javelin.