Dicker Max
Dicker Max este un tanc. Țara de origine: Germania nazistă. Introducere în serviciu: 1941.
Descriere
Dezvoltarea tunului autopropulsat 10.5 cm K gepanzerte Selbstfahrlafette a început în 1939 la firma Krupp. Inițial a fost proiectat ca Schartenbrecher, adică "bunkerbuster" destinat distrugerii fortificațiilor liniei Maginot de la o distanță la care buncărul nu putea riposta. După înfrângerea Franței în 1940, și-a pierdut scopul inițial și a fost reevaluat ca distrugător greu de tancuri pentru utilizare pe frontul de est.
Din punct de vedere constructiv, a fost realizat pe un șasiu puternic modificat al tancului Panzerkampfwagen IV Ausf. E, din care a fost îndepărtată turela și a fost adăugată o superstructură deschisă pentru tunul principal. Blindajul avea o grosime de 50 mm în partea frontală și 20 mm pe laterale. O particularitate erau compartimentele blindate din spate care protejau încărcătorii de atacurile aeriene și un spațiu fals pentru șofer pe partea dreaptă, menit să inducă în eroare inamicul. Tunul principal avea o limitare a deplasării orizontale de 8° în fiecare parte, o elevație de 10° și o depresie de 15°, era echipat cu un compensator de recul și o siguranță pentru transport.
Propulsia era asigurată de un motor mai ușor cu șase cilindri Maybach HL66P, care a înlocuit motorul original cu doisprezece cilindri HL120 de pe Panzer IV. Krupp a luat în considerare și utilizarea șasiului Panzerkampfwagen III datorită manevrabilității mai bune și suspensiei mai moi.
Date tehnice
| Țara de origine | Germania nazistă |
|---|---|
| Introducere | 1941 |
Serviciu și utilizare în luptă
Două prototipuri au fost repartizate la batalionul antitanc Panzerjäger Abteilung 521 în timpul invaziei Uniunii Sovietice. Unul dintre ele a fost distrus de un incendiu și explozia muniției, celălalt a luptat cu succes până la sfârșitul anului 1941. După reparații, în prima jumătate a anului 1942 a participat la ofensiva de vară Case Blue, dar în rapoartele ulterioare de la sfârșitul anului 1942 nu mai era menționat ca operațional.
Un raport din 26 iulie 1941 critica manevrabilitatea redusă a vehiculului, deplasarea limitată a tunului care necesita rotirea întregului vehicul, motorul slab și blindajul limitat care permitea lovituri din lateral și din spate. Vehiculul era potrivit pentru foc direct asupra fortificațiilor și tancurilor grele, dar din cauza dimensiunii și prafului ridicat la tragere, se recomanda folosirea tunului mai degrabă pentru foc indirect cu proiectile explozive.
Curiozități
- Prototipul a fost inițial proiectat ca "bunkerbuster" împotriva liniei Maginot, dar după înfrângerea Franței a fost redirecționat către rolul de distrugător greu de tancuri.
- Vehiculul avea compartimente blindate în spate pentru protecția încărcătorilor împotriva atacurilor aeriene, o soluție neobișnuită.
- Pe partea dreaptă a vehiculului exista un spațiu fals pentru șofer, menit să inducă în eroare inamicul.
- Tunul principal avea o deplasare orizontală foarte limitată, de doar 8° în fiecare parte.
- Prototipul folosea un motor mai ușor cu șase cilindri Maybach HL66P în locul motorului original cu doisprezece cilindri HL120.
Întrebări frecvente
- Care a fost scopul inițial al vehiculului Dicker Max?
- Inițial a fost proiectat ca "bunkerbuster" destinat distrugerii fortificațiilor liniei Maginot.
- Pe ce șasiu a fost construit Dicker Max?
- A fost construit pe un șasiu puternic modificat al tancului Panzerkampfwagen IV Ausf. E.
- Care a fost arma principală a lui Dicker Max?
- Arma principală a fost un tun de 10,5 cm.
- Care au fost principalele neajunsuri ale vehiculului conform rapoartelor de luptă?
- Manevrabilitate redusă, deplasare limitată a tunului, motor slab și blindaj limitat care permitea lovituri din lateral și din spate.