clasa Indomito

Descriere

Clasa Indomito a reprezentat primele distrugătoare italiene echipate cu propulsie cu turbină și cazane pe ulei combustibil. Dezvoltarea acestor nave a fost condusă de Luigi Scaglia de la șantierul naval Cantiere Pattison din Napoli, unde între anii 1913–1914 au fost construite în total șase unități. Construcția clasei Indomito a devenit baza pentru alte patru clase de distrugătoare italiene, ceea ce a condus la un total de 22 de unități în această linie de construcție.

Armamentul inițial consta într-un tun de 120mm, patru tunuri de 76mm și două lansatoare de torpile simple de 450mm. Sistemul de propulsie era format din patru cazane Thornycroft și două turbine Tosi cu o putere de 16.000 cp, care antrenau două elice. Gazele de eșapament erau evacuate prin trei coșuri, iar navele atingeau o viteză de până la 30 noduri cu o autonomie de 1200 mile marine la viteza de 14 noduri.

Date tehnice

Serviciu și utilizare în luptă

Distrugătoarele clasei Indomito au fost utilizate în Primul Război Mondial, în timpul căruia două dintre ele au fost scufundate. Cele patru unități supraviețuitoare au fost reclasificate în 1929 ca torpiloare și scoase din serviciu între anii 1937–1938. Una dintre aceste nave a fost reactivate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după capitularea Italiei în septembrie 1943 a fost capturată de germani și încorporată în Kriegsmarine, unde a fost scufundată în 1944.

În timpul serviciului, navele au trecut prin mai multe modernizări, cum ar fi extinderea armamentului, creșterea capacității de combustibil și modificări ale sistemului de propulsie, ceea ce a influențat deplasamentul și viteza acestora.

Curiozități

• Clasa Indomito a fost prima clasă italiană de distrugătoare cu propulsie cu turbină și cazane pe ulei combustibil.
• Pe baza construcției clasei Indomito au fost create încă patru clase de distrugătoare italiene.
• În anii 1915–1916 navele au fost adaptate pentru a transporta zece mine marine și capacitatea de combustibil a fost crescută de la 100 la 128 tone.
• După modernizările din anii 1918–1919, unitățile supraviețuitoare purtau cinci tunuri de 102mm, un tun de 40mm, patru lansatoare de torpile de 450mm și zece mine.
• Unul dintre distrugătoare a fost încorporat în Kriegsmarine germană după capitularea Italiei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Întrebări frecvente

Câte nave ale clasei Indomito au fost construite?

În total au fost construite șase unități ale acestei clase.

Care a fost viteza maximă a navelor clasei Indomito?

Inițial atingeau viteza de 30 noduri, după modernizări scăzând la 27–28 noduri.

Care a fost armamentul principal al navelor clasei Indomito la intrarea în serviciu?

Armamentul consta într-un tun de 120mm, patru tunuri de 76mm și două lansatoare de torpile simple de 450mm.

Ce șantier naval a asigurat construcția clasei Indomito?

Construcția a fost asigurată de șantierul naval Cantiere Pattison din Napoli.