clasa O 19

Descriere

Clasa O 19 a constat din două submarine, O 19 și O 20, construite pentru Marina Regală Olandeză în șantierul naval Wilton-Fijenoord din Schiedam. Inițial planificate ca K XIX și K XX pentru serviciul colonial, au fost reatribuite în timpul construcției bugetului Ministerului Apărării și redenumite O 19 și O 20, devenind astfel primele submarine olandeze destinate pentru misiuni generale.

Designul se baza pe submarinele poloneze din clasa Orzeł, dar cu o armament torpilos redus și cu adăugarea a 10 tuburi verticale pentru mine pe fiecare parte a corpului. Aceste "minebuns" erau amplasate în afara carenei presurizate a submarinului și puteau lansa hidraulic mine individuale. Designul tuburilor pentru mine a fost preluat de la șantierul naval francez Normand-Fenaux. Submarinele au fost primele olandeze echipate cu snorkel pentru submarine, care permitea funcționarea motoarelor diesel sub apă. Propulsia era asigurată de motoare diesel licențiate de firma elvețiană Sulzer și fabricate la Koninklijke Maatschappij De Schelde din Vlissingen. Armamentul era completat de tunuri Bofors de 40 mm amplasate în camere etanșe în fața și în spatele turnului de comandă. Echipamentul sonar era format din sonare pulsatorii germane Atlas Werke, precursoarele sistemului Gruppenhorchgerät, iar în 1943 sonarul de pe O 19 a fost înlocuit cu un Asdic britanic tip 120B.

Date tehnice

Serviciu și utilizare în luptă

Submarinele din clasa O 19 au fost introduse în serviciu în 1939 după o scurtă perioadă de antrenament. Au servit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, O 19 fiind modernizată în 1943 în Marea Britanie. Detalii despre operațiuni specifice nu sunt menționate în sursă. Singurul destin cunoscut al submarinului O 19 este scufundarea sa de către submarinul american USS Cod, fapt documentat într-un videoclip menționat în linkurile externe.

Curiozități

• Submarinele din clasa O 19 au fost primele din lume echipate cu snorkel pentru submarine care permitea funcționarea motoarelor diesel sub apă.
• Tuburile verticale pentru mine (minebuns) permiteau lansarea hidraulică a minelor individual, o soluție unică preluată de la șantierul naval francez Normand-Fenaux.
• Echipamentul sonar a fost furnizat de firma germană Atlas Werke și a reprezentat precursorul cunoscutului sistem Gruppenhorchgerät.
• Denominarea inițială K XIX și K XX a fost schimbată în O 19 și O 20 deoarece submarinele nu erau destinate exclusiv apelor coloniale, ci pentru misiuni generale.
• Submarinele aveau armamentul completat cu tunuri Bofors de 40 mm amplasate în camere etanșe în fața și în spatele turnului de comandă.

Întrebări frecvente

De ce au fost submarinele inițial denumite K XIX și K XX?

Litera K desemna submarinele destinate apelor coloniale ale Olandei, dar în timpul construcției s-a decis că submarinele vor fi folosite pentru misiuni generale, motiv pentru care au fost redenumite O 19 și O 20.

Care a fost importanța snorkelului pe submarinele din clasa O 19?

Snorkelul permitea funcționarea motoarelor diesel sub apă, fiind primul astfel de dispozitiv instalat pe submarine la nivel mondial.

Câte mine puteau transporta submarinele O 19 și cum erau lansate?

Submarinele aveau 20 de tuburi verticale pentru mine (10 pe fiecare parte), fiecare tub putând conține două mine, care puteau fi lansate hidraulic individual.

Ce echipament sonar aveau submarinele din clasa O 19?

Erau echipate cu sonare pulsatorii de la firma germană Atlas Werke, precursoare ale sistemului Gruppenhorchgerät, iar în 1943 sonarul de pe O 19 a fost înlocuit cu un Asdic britanic tip 120B.