Bătălia de la Megiddo

Context și cauze

Bătălia de la Megiddo a făcut parte din luptele de pe frontul din Orientul Mijlociu în primul război mondial. La începutul războiului, Imperiul Otoman s-a alăturat Puterilor Centrale și în anii 1915–1916 a întreprins atacuri nereușite asupra Canalului Suez, care era esențial pentru legătura britanică cu India și alte colonii. Forțele britanice conduse de generalul Murray au împins treptat trupele otomane înapoi prin Sinai și în Palestina, unde însă în primele două bătălii de la Gaza au suferit înfrângeri.

În 1916 a izbucnit revolta arabă împotriva dominației otomane, susținută și de ofițerul britanic T. E. Lawrence. După cucerirea Akabei în iulie 1917, arabii au obținut acces la aprovizionare și au putut extinde operațiunile spre nord. În 1917, comanda forțelor britanice a fost preluată de generalul Edmund Allenby, care, după consolidarea unităților sale, a cucerit Ierusalimul și în 1918 a continuat ofensiva spre nordul Palestinei.

Forțe și comandanți

De partea Antantei s-a aflat Armata Expediționară Egipteană, compusă din unități britanice, indiene, australiene și neozeelandeze, întărită de un detașament francez și de rebelii arabi conduși de prințul Faisal. Comandantul forțelor aliate a fost generalul Edmund Allenby. Armata Arabă de Nord opera la est de Iordan și bloca garnizoanele otomane.

Apărarea otomană era asigurată de Grupul de Armate Yildirim sub comanda generalului german Otto Liman von Sanders, care includea trei armate (a VIII-a, a VII-a și a IV-a) dislocate de la coasta Mării Mediterane până în interiorul Palestinei și Iordaniei. Forțele otomane erau susținute de unități și tehnică germană.

Desfășurarea bătăliei

Bătălia a început pe 19 septembrie 1918 cu un atac puternic al diviziilor de infanterie britanice și indiene ale corpului XXI pe sectorul de coastă al frontului, unde apărarea otomană era cea mai vulnerabilă. După spargerea liniei în zona Câmpiei Sharon, unitățile călare ale Desert Mounted Corps au pătruns în breșă și au avansat rapid în spatele armatelor otomane.

În același timp, Armata Arabă de Nord a lansat un atac asupra nodului feroviar din Dará, perturbând rutele de aprovizionare și retragere otomane. În Munții Iudeii, unitățile britanice ale corpului XX au purtat lupte pentru a împiedica retragerea celei de-a VII-a armate otomane peste Iordan.

Unitățile britanice și aliate au ocupat orașe și noduri feroviare cheie precum Tulkarm, Nablus, Nazaret, Afulah și Beisan, izolând complet forțele otomane de retragere. Luptele ulterioare au avut loc și în zona Ammanului și Es Salt, unde a fost învinsă și a IV-a armată otomană.

Ca urmare a avansului rapid al forțelor aliate și prăbușirii apărării otomane, zeci de mii de soldați otomani au fost luați prizonieri, iar aliații au ocupat vaste teritorii în Palestina și Siria.

Straty

Conform Wikipediei în limba engleză, rezultatul bătăliei a fost „zeci de mii de prizonieri” de partea Imperiului Otoman; cifrele exacte ale pierderilor părților nu sunt documentate fiabil în surse.

Consecințe și importanță

Bătălia de la Megiddo a însemnat prăbușirea definitivă a pozițiilor defensive otomane pe frontul siriano-palestinian. Forțele aliate, după victorie, au ocupat rapid Dará, Damasc și au continuat până la Alep, deschizând calea pentru înfrângerea totală a Imperiului Otoman în Orientul Mijlociu.

Rezultatul bătăliei nu a fost doar o victorie militară, ci și o schimbare fundamentală a situației politice din regiune. Imperiul Otoman a fost nevoit să semneze pe 30 octombrie 1918 Armistițiul de la Mudros, încheind astfel participarea sa în primul război mondial și deschizând calea pentru destrămarea imperiului și apariția unor noi state în Orientul Mijlociu.

Etape-cheie

1. Spargerea pe coastă — Pe 19 septembrie 1918, diviziile britanice și indiene au lansat un atac pe sectorul de coastă al frontului, unde au spart rapid apărarea otomană.
2. Penetrarea călare în spate — Unitățile călare ale Desert Mounted Corps au pătruns în breșă și au ocupat orașe și noduri feroviare cheie în spatele armatelor otomane.
3. Atacul Armatei Arabe de Nord — Armata Arabă de Nord a atacat nodul feroviar din Dará, perturbând rutele de aprovizionare și retragere otomane.
4. Încercuirea și capitularea forțelor otomane — Unitățile aliate au tăiat retragerea armatelor otomane, ceea ce a dus la capturarea în masă și prăbușirea apărării otomane.

Curiozități

• Numele bătăliei a fost ales de generalul Allenby datorită simbolismului biblic, deși la Tel Megiddo propriu-zis s-au purtat puține lupte.
• Bătălia a fost ultima mare ofensivă a Antantei pe frontul din Orientul Mijlociu în primul război mondial.
• Armata Arabă de Nord condusă de prințul Faisal a jucat un rol important în perturbarea comunicațiilor otomane.
• Unitățile aliate au obținut o victorie decisivă cu pierderi proprii relativ mici.

Întrebări frecvente

Când a avut loc bătălia de la Megiddo?

Bătălia a avut loc între 19 și 25 septembrie 1918.

Cine a comandat forțele aliate în bătălia de la Megiddo?

Forțele aliate au fost comandate de generalul Edmund Allenby.

Care a fost rezultatul bătăliei de la Megiddo?

Bătălia s-a încheiat cu o victorie zdrobitoare a Antantei și prăbușirea apărării otomane în Palestina.

Ce importanță a avut bătălia pentru evoluția războiului?

Bătălia a deschis calea pentru ocuparea Siriei și a condus la semnarea Armistițiului de la Mudros și destrămarea Imperiului Otoman.