Bătălia de la Monte Cassino

Context și cauze

După căderea regimului fascist în Italia în iulie 1943 și capitularea Italiei în septembrie 1943, Aliații au început avansul spre nordul Italiei. Scopul era ruperea liniei Gustav, o poziție defensivă germană cheie care împiedica înaintarea spre Roma. Mareșalul german Albert Kesselring a pregătit linia Gustav ca o linie defensivă solidă, inclusiv linia Bernhardt în jurul Cassino, pentru a întârzia avansul Aliaților.

Aliații au planificat atacuri coordonate în cadrul campaniei italiene, inclusiv debarcarea la Anzio pentru a tăia forțele germane. Luptele de pe front au fost complicate de terenul dificil, vremea nefavorabilă și apărarea bine pregătită a germanilor, care foloseau obstacole naturale și fortificații. Monte Cassino, cu mănăstirea istorică de pe vârf, domina zona și era un punct cheie al liniei Gustav.

Forțe și comandanți

Forțele aliate includeau corpul X britanic, corpul II american, corpul expediționar francez, corpul II polonez, unități din Noua Zeelandă și India, sub comanda unor generali precum Bernard Montgomery, Mark Clark și Bernard Freyberg. Apărarea germană era condusă de comandanți precum Albert Kesselring și Fridolin von Senger und Etterlin, cu unități inclusiv divizia 15 de granatieri tanchiști, divizia 94 de infanterie, divizia 5 montană și parașutiști de elită. Aliații urmăreau ruperea liniei Gustav și cucerirea Romei, germanii să mențină apărarea și să întârzie inamicul cât mai mult posibil.

Desfășurarea bătăliei

Bătălia a început pe 17 ianuarie 1944 cu atacul corpului X britanic peste râul Garigliano, care a cucerit Castelforte, dar întăririle germane au stabilizat rapid situația. Pe 20 ianuarie, divizia 36 de infanterie americană a lansat un atac nereușit peste râul Rapido, care s-a soldat cu pierderi grele și fără progres. Corpul expediționar francez și divizia 34 de infanterie americană au eșuat de asemenea în terenul montan la nord de Cassino.

A doua bătălie a început pe 15 februarie cu bombardarea mănăstirii Monte Cassino, care a fost distrusă, dar germanii au folosit ulterior ruinele ca fortăreață. Aliații conduși de corpul neozeelandez au lansat atacuri suplimentare, care au fost respinse cu pierderi mari.

A treia bătălie în martie a continuat cu lupte grele, Aliații înaintând lent, iar germanii opunând o rezistență tenace, în special în orașul Cassino și pe dealurile din jur. Aliații au cucerit în cele din urmă unele poziții, dar nu au reușit să rupă apărarea.

A patra bătălie a început în mai 1944 cu operațiunea Diadem, când corpul II polonez, după lupte grele, a cucerit pe 18 mai mănăstirea Monte Cassino. Apărarea germană s-a prăbușit apoi și Aliații au putut continua înaintarea spre Roma.

Straty

Pierderile aliate în bătălia de la Monte Cassino au depășit 43.000 de oameni, în timp ce pierderile germane sunt estimate la 51.000. Pierderile totale în campanie, inclusiv luptele de la Anzio și cucerirea Romei, au fost pentru Aliați peste 105.000 și pentru germani cel puțin 80.000. Pierderile au fost grele de ambele părți, iar bătălia este adesea considerată o victorie pirrică.

Consecințe și importanță

Bătălia de la Monte Cassino a însemnat ruperea liniei Gustav și a permis Aliaților să avanseze spre Roma, care a fost cucerită pe 5 iunie 1944 fără lupte. A 10-a armată germană s-a retras spre nord și a construit linia Gotică, unde luptele au continuat până în primăvara lui 1945. Bătălia a avut și consecințe strategice în cadrul campaniei italiene mai largi și a influențat împărțirea ocupației Europei după război, de exemplu prin faptul că Aliații au lăsat Viena sovieticilor, iar Berlinul a fost ocupat de Armata Roșie.

Pierderile mari și luptele grele de la Monte Cassino au arătat dificultatea campaniei italiene și importanța liniilor defensive bine pregătite. Aliații au trebuit să adapteze tactica și coordonarea pentru a depăși apărarea germană, ceea ce s-a reușit abia după patru faze de luptă și implicarea unor unități naționale diverse, inclusiv forțe poloneze și neozeelandeze.

Tehnică folosită

Etape-cheie

1. Prima bătălie de la Monte Cassino — Începută pe 17 ianuarie 1944 cu atacul corpului X britanic și al diviziei 36 de infanterie americane, nereușită și cu pierderi mari.
2. A doua bătălie de la Monte Cassino — Pe 15 februarie 1944 bombardarea mănăstirii și atacurile corpului neozeelandez, care au fost respinse.
3. A treia bătălie de la Monte Cassino — Lupte în martie cu cucerirea treptată a orașului Cassino, dar fără ruperea apărării germane.
4. A patra bătălie de la Monte Cassino — Operațiunea Diadem din mai, când corpul II polonez a cucerit mănăstirea și a permis ruperea liniei Gustav.

Armament și tehnică

Curiozități

• Comandantul german Kesselring a ordonat ca mănăstirea Monte Cassino să nu fie ocupată de unități germane din cauza importanței sale istorice.
• Bombardamentul aliat al mănăstirii pe 15 februarie 1944 a distrus clădirea istorică, dar germanii au folosit ruinele ca fortăreață.
• Corpul II polonez sub comanda generalului Władysław Anders a fost esențial în cucerirea mănăstirii Monte Cassino.
• Ursul domesticit Wojtek, aparținând generalului Anders, a ajutat la transportul muniției în luptele de la Monte Cassino.
• Bătălia de la Monte Cassino este adesea numită „Verdunul italian” datorită duratei și intensității luptelor.

Întrebări frecvente

De ce a fost bombardată mănăstirea Monte Cassino?

Aliații credeau că mănăstirea servește germanilor ca post de observație, motiv pentru care a fost distrusă prin bombardament pe 15 februarie 1944.

Cine a condus atacul asupra Monte Cassino din partea Aliaților?

Atacurile au fost conduse de generalii Bernard Montgomery, Mark Clark, Bernard Freyberg și generalul Władysław Anders pentru corpul II polonez.

Care au fost pierderile în timpul bătăliei?

Aliații au suferit peste 43.000 de pierderi, iar germanii aproximativ 51.000 în bătălia de la Monte Cassino.

Care a fost rezultatul bătăliei?

Aliații au rupt linia Gustav, au cucerit Monte Cassino și ulterior au intrat în Roma.