Criza Suezului

Context și cauze

Criza Suezului din 1956 a fost declanșată de naționalizarea Canalului Suez de către președintele egiptean Gamal Abd an-Nasser, ceea ce a amenințat interesele economice și strategice britanice și franceze din regiune. Egiptul a blocat, de asemenea, navele israeliene în canal și în strâmtoarea Tiran, ceea ce a deteriorat relațiile cu Israelul și a dus la incidente frecvente la frontieră și raiduri ale fedayinilor palestinieni.

Situația politică era tensionată, deoarece statele arabe refuzau Israelul ca stat suveran și aveau loc atacuri și confruntări militare repetate. Nasser încerca să-și consolideze poziția de lider al lumii arabe și respingea influența occidentală, ceea ce a dus la relații apropiate cu Uniunea Sovietică și achiziția de tehnică militară sovietică. În schimb, Israelul s-a aliat cu Franța și pregătea o intervenție militară împotriva Egiptului.

Forțe și comandanți

Egiptul dispunea pe Sinai de două divizii de infanterie (8 și 3) și o altă divizie de infanterie, precum și o brigadă blindată și unități mobile cu transportoare blindate. Comandantul forțelor egiptene era mareșalul de câmp Abdel Hakim Amer. Israelul a mobilizat șase brigăzi de infanterie, o brigadă de parașutiști, a 7-a brigadă blindată și două brigăzi motorizate, iar comanda operațiunii Kadeș era în mâinile comandantului celei de-a 202-a brigăzi de parașutiști, Ariel Sharon.

Israelul planifica un atac surpriză asupra Sinaiului cu scopul de a forța armata egipteană să se retragă și de a permite intervenția anglo-franceză care să ocupe zona canalului. Egiptul a anticipat atacurile israeliene și și-a întărit apărarea, dar inițial a subestimat amploarea invaziei israeliene.

Desfășurarea bătăliei

Invazia a început pe 29 octombrie 1956 cu o operațiune de parașutare la trecătoarea Mitla, când a 202-a brigadă parașutistă israeliană a fost lansată cu 4 km mai departe decât era planificat și a trebuit să se deplaseze pe jos. Israelienii au cucerit treptat punctele fortificate egiptene Al-Kuntilla, At-Thamad și Nachl, surprinderea fiind totală, iar comandamentul egiptean incapabil să reacționeze rapid.

Unitățile egiptene s-au fortificat în trecătoarea Mitla, unde o unitate de recunoaștere israeliană condusă de maiorul Mordechai Gur a fost încercuită în lupte grele și a suferit pierderi semnificative, egiptenii retrăgându-se în cele din urmă. În același timp, unitățile israeliene au cucerit zona defensivă Abú Aghajla – Kussajma – Umm Kataf, unde a 4-a brigadă de infanterie și a 7-a brigadă blindată au avansat sub foc egiptean încercând să se reunească cu parașutiștii de la Mitla.

Israelienii au beneficiat de sprijin aerian și artilerie, în timp ce Egiptul a folosit tancuri și arme antitanc. Luptele au fost intense, dar avansul israelian a fost de succes, ducând la ocuparea pozițiilor strategice din Sinai.

Straty

În Bătălia de la trecătoarea Mitla, Israelul a suferit 38 de morți, iar pierderile egiptene sunt estimate la aproximativ 200 de morți. Alte date exacte privind pierderile nu sunt confirmate în surse fiabile.

Consecințe și importanță

Criza Suezului a generat presiuni internaționale din partea SUA, Uniunii Sovietice și ONU, ceea ce a forțat Marea Britanie, Franța și Israelul să-și retragă trupele din Egipt. Criza a însemnat o slăbire semnificativă a influenței britanice și franceze în Orientul Mijlociu și o consolidare a prestigiului Egiptului și a președintelui Nasser.

Nasser a început să se orienteze mai mult spre Uniunea Sovietică, care și-a întărit influența în regiune. Criza a arătat, de asemenea, că Marea Britanie și Franța nu mai pot conduce politica externă independent fără acordul Statelor Unite. ONU a înființat forțe de menținere a păcii (UNEF) pentru supravegherea frontierelor dintre Egipt și Israel.

Pe termen lung, criza a contribuit la reevaluarea raporturilor de putere în Orientul Mijlociu și a fost unul dintre factorii care au influențat evoluția ulterioară a regiunii în timpul Războiului Rece.

Etape-cheie

1. Începerea operațiunii Kadeș — Pe 29 octombrie 1956 a început operațiunea parașutistă israeliană la trecătoarea Mitla.
2. Luptele pentru trecătoarea Mitla — Brigada parașutistă israeliană a fost implicată în lupte grele cu unitățile egiptene fortificate în trecătoare.
3. Cucerirea zonei defensive Abú Aghajla – Kussajma – Umm Kataf — Unitățile israeliene au cucerit poziții defensive în nord-estul Sinaiului și au încercat să se reunească cu parașutiștii.
4. Presiunea internațională și retragerea forțelor — Sub presiunea SUA, URSS și ONU, forțele anglo-franceze și israeliene au fost obligate să se retragă din Egipt.

Armament și tehnică

Curiozități

• A 202-a brigadă parașutistă israeliană a fost lansată din greșeală cu 4 km mai departe decât era planificat la trecătoarea Mitla.
• Înaintea invaziei, aviația israeliană a doborât un avion egiptean Il-14 cu membri ai Marelui Stat Major egiptean, practic eliminând conducerea superioară a armatei egiptene.
• Poliția israeliană a tras asupra civililor din satul arab Kafr Kasim, ceea ce a dus la masacrul a 48 de locuitori; instanța a considerat împușcăturile ilegale, dar vinovații au fost ulterior eliberați.
• Franța a fost un furnizor important de arme pentru Israel și a fost la originea programului nuclear israelian.
• Criza a dus la înființarea forțelor de menținere a păcii ONU (UNEF) pentru supravegherea frontierelor dintre Egipt și Israel.

Întrebări frecvente

Care a fost principalul motiv al Crizei Suezului?

Principalul motiv a fost naționalizarea Canalului Suez de către Egipt și încercarea Marii Britanii, Franței și Israelului de a recâștiga controlul asupra canalului.

Când a început invazia israeliană în Egipt?

Israelul a început invazia pe 29 octombrie 1956.

Care a fost rezultatul Crizei Suezului?

Sub presiunea SUA, URSS și ONU, forțele anglo-franceze și israeliene s-au retras, ceea ce a dus la slăbirea influenței britanice și franceze și la consolidarea Egiptului.

Ce unități a mobilizat Israelul în conflict?

Israelul a mobilizat șase brigăzi de infanterie, o brigadă de parașutiști, a 7-a brigadă blindată și două brigăzi motorizate.