Tun de divizie de 76mm model 1902
Tun de divizie de 76mm model 1902 este un tun. Țara de origine: Rusia.
Descriere
Tunul de artilerie de 76,2 mm model 1902, cunoscut și sub denumirea de „tun de trei inci” (трёхдюймовка), a fost dezvoltat în anul 1902 la Uzinele Putilov din Petrograd sub conducerea constructorilor L. A. Bishlyak, K. M. Sokolovski și K. I. Lipnitski. Tunul a reprezentat o serie de inovații pentru timpul său, inclusiv un affût cu frână de recul, mecanisme pentru rotire și înclinare, un vizor precis pentru tragere directă și indirectă, un închizător manual cu șurub și încărcare cu un singur cartuș.
Pentru a simplifica producția în masă, a fost folosit oțel carbon mai ieftin, cu un conținut minim sau fără elemente scumpe de aliere precum nichel, mangan sau crom. Versiunile timpurii aveau câte două scaune pentru echipaj pe lateralele țevii, iar din 1906 aceste scaune au fost înlocuite cu un scut blindat cu un design specific – scutul exterior avea o deschidere mare dreptunghiulară și un scut interior mai mic în spatele său, iar partea superioară și inferioară a scutului exterior se pliau în timpul transportului.
Muniția includea proiectile explozive, șrapnel și tun, precum și tipuri speciale precum fumigene, incendiare și chimice. Multe cartușe proveneau din Franța. Cărucioarele avansate (limberele) puteau transporta 40 sau 44 de cartușe în unitățile de artilerie ușoară și 28 în cele călare, în timp ce cărucioarele de aprovizionare (caissonele) aveau o capacitate de 48 de cartușe.
Date tehnice
| Țara de origine | Rusia |
|---|
Serviciu și utilizare în luptă
Tunul M1902 a fost principalul mijloc de artilerie al Imperiului Rus și a fost folosit pentru prima dată în timpul războiului ruso-japonez, în special în bătălia de la Telissu. Deși avea parametri comparabili cu tunurile franceze și germane de 75 mm, eficiența sa a fost limitată de antrenamentul insuficient al echipajelor și de conceptele tactice învechite ale ofițerilor superiori de artilerie.
În timpul Primului Război Mondial, tunul a fost folosit de toate părțile apărute după prăbușirea Imperiului Rus, inclusiv Armata Roșie, Garda Albă, armatele naționale poloneză și finlandeză și altele. În unele cazuri, tunul a fost folosit chiar împotriva tancurilor, de exemplu împotriva tancurilor franceze Renault FT și britanice Mk V sau Whippet. În perioada interbelică și la începutul celui de-al Doilea Război Mondial, a continuat să fie în serviciu activ în versiuni modernizate, de exemplu în Uniunea Sovietică, Polonia sau România.
Variante
Curiozități
- Tunul era poreclit în Rusia „tunul de trei inci” (трёхдюймовка).
- La fabricație s-a folosit oțel carbon ieftin cu un conținut minim de elemente scumpe de aliere pentru a simplifica producția în masă.
- Armata austro-ungară a denumit tunul transformat 8 cm, deși calibrul a rămas 76,2 mm.
- Polonia a folosit versiuni originale și modernizate ale tunului în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de exemplu în apărarea Westerplatte.
- Rezervele sovietice de muniție pentru acest tun erau atât de mari încât sovieticii au păstrat calibrul de 76 mm și pentru tunurile mai noi.
Întrebări frecvente
- Când a fost dezvoltat tunul de 76 mm model 1902?
- Tunul a fost dezvoltat în anul 1902 la Uzinele Putilov din Petrograd.
- Ce tipuri de muniție folosea tunul?
- Folosia proiectile explozive, șrapnel, tun, fumigene, incendiare și chimice.
- Ce țări au folosit acest tun după prăbușirea Imperiului Rus?
- L-au folosit Armata Roșie, Garda Albă, Polonia, Finlanda, Estonia și altele.
- Ce modernizări a suferit tunul în perioada interbelică?
- Polonia a realizat o modernizare la calibrul de 75 mm (wz.02/26), iar Uniunea Sovietică a dezvoltat varianta M1902/30.