Tun de divizie 107mm model 1940
Tun de divizie 107mm model 1940 este un tun. Țara de origine: Uniunea Sovietică.
Descriere
Dezvoltarea tunului de divizie de 107 mm M1940 (M-60) a început în toamna anului 1938 ca o încercare de a înlocui tunul învechit de 76,2 mm cu un calibru mai puternic, care să răspundă mai bine noilor cerințe privind puterea de foc și penetrarea. Armata sovietică a preferat calibrul de 107 mm deoarece avea deja experiență cu acest calibru din perioada Imperiului Rus, iar industria putea produce atât tunuri, cât și muniție. Dezvoltarea a avut loc paralel cu proiectele pentru tunuri de 95 mm, care au fost în cele din urmă anulate în favoarea calibrului mai mare. Prototiipurile M-60 au trecut testele în 1940 și, după ajustări, au fost adoptate în dotare.
Din punct de vedere constructiv, tunul avea un țevă cu manșon liber și un mecanism de închidere cu închidere intermitentă preluat de la obuzierul de 122 mm M1910/30. Sistemul de recul era hidropneumatic, cu lungime variabilă a reculului. Tunul era montat pe un șasiu cu lafetă divizată, cu pneuri de cauciuc și un scut de protecție pentru echipaj. Pentru transport, tunul putea retrage țevă în spate, ceea ce permitea reducerea lungimii în timpul deplasării, viteza de transport cu țevă întinsă neputând depăși 6–7 km/h.
Date tehnice
| Țara de origine | Uniunea Sovietică |
|---|
Serviciu și utilizare în luptă
Tunul M-60 nu a fost niciodată folosit în diviziile obișnuite de infanterie, ci a servit în principal în brigăzile antitanc de artilerie, unde trebuia să completeze tunurile mai ușoare de 45 mm și 76 mm. În practică, însă, majoritatea acestor brigăzi nu au primit niciodată numărul alocat de tunuri de 107 mm. După desființarea brigăzilor în 1941, tunurile au fost folosite în batalioane independente de artilerie. După reînființarea corpurilor de infanterie în 1943, tunurile au fost încorporate în regimentele de artilerie ale corpului, unde formau o parte a puterii de foc grele împreună cu armele de 122 mm și 152 mm. Câteva exemplare au participat la bătălia de la Kursk și la eliberarea Sevastopolului în 1944. Unele tunuri au fost capturate de armata germană și denumite 10,7 cm K 353(r).
Variante
Curiozități
- Tunul M-60 a fost ultimul tun de 107 mm adoptat în dotarea Armatei Roșii.
- Producția tunului a fost oprită la scurt timp după izbucnirea războiului germano-sovietic din cauza lipsei de tractoare puternice și a complexității producției.
- Tunul folosea muniție divizată cu trei cartușe diferite pentru reglarea razei de acțiune.
- Transportul tunului era facilitat prin retragerea țevii în spate, o soluție neobișnuită.
- Câteva exemplare au fost capturate de armata germană și denumite 10,7 cm K 353(r).
Întrebări frecvente
- De ce a fost ales calibrul de 107 mm în loc de 95 mm?
- Pentru că calibrul de 107 mm era deja cunoscut industriei și armatei sovietice, ceea ce facilita producția și logistica, în timp ce 95 mm ar fi însemnat introducerea unui calibru nou.
- De ce a fost oprită producția tunului M-60?
- Producția a fost oprită din cauza lipsei tractoarelor puternice, desființării organizării corpului de artilerie, complexității producției și lipsei capacităților industriale în timpul anilor de război.
- Care a fost utilizarea principală a tunului M-60 în timpul războiului?
- Tunul a fost folosit în principal în brigăzile antitanc de artilerie și ulterior în regimentele de artilerie ale corpului ca tun greu cu funcție antitanc.
- Ce tipuri de muniție folosea tunul M-60?
- Folosia muniție divizată cu trei cartușe diferite și era compatibil cu proiectilele modelului mai vechi M1910/30, dar cu cartuș diferit.