152 mm howitzer M1910/37

Descriere

Obuzierul de 152 mm M1910/37 a fost o modernizare limitată a obuzierului original de 152 mm M1910, proiectat de firma Schneider. Modernizarea a început în 1936 și a constat în principal în reproiectarea camere de cartuș pentru un încărcător mai mare, identic cu cel al obuzierului M1909/30, ceea ce a condus la denumirea țevii ca „cameră prelungită”. Unele exemplare au fost echipate cu roți din oțel cu anvelope de cauciuc în locul celor din lemn, ceea ce a crescut viteza de transport la 18 km/h. În total, 101 exemplare au fost modernizate până în 1941, fără producție nouă.

Din punct de vedere constructiv, era un obuzier tipic din Primul Război Mondial, cu țeavă scurtă de 12 calibre, mecanism excentric cu șurub întrerupt, amortizor hidraulic și mecanism pneumatic de revenire situat sub țeavă. Șasiul era cu o singură șină, cu unghi limitat de tragere și majoritatea cu roți din lemn fără anvelope pneumatice, unele având roți metalice cu anvelope de cauciuc fixe. Obuzierul era tras de opt cai cu ajutorul unui limber, iar pentru fiecare tun erau disponibile trei remorci pentru muniție trase de cai.

Date tehnice

Serviciu și utilizare în luptă

Conform organizării din 1939, fiecare regiment de infanterie avea un regiment de obuziere cu un batalion de obuziere de 152 mm (12 exemplare). În iulie 1941 aceste regimente au fost desființate, la fel ca și batalioanele de obuziere de 152 mm din diviziile motorizate și blindate. Unitățile de artilerie de corp nu le foloseau inițial, dar de la sfârșitul anului 1943, în batalioanele de artilerie de corp reînființate au fost încorporate baterii cu obuziere de 152 mm; la 1 iunie 1944 existau 192 de exemplare în serviciul artileriei de corp. Rezerva comandamentului principal includea regimente de obuziere și brigăzi grele de obuziere, uneori organizate în divizii de artilerie.

Deși obuzierele mai vechi de 152 mm au fost treptat înlocuite cu modelul mai nou M-10, producția lentă a M-10 a făcut ca M1910/37 să rămână în serviciul activ al Armatei Roșii la izbucnirea războiului germano-sovietic. Detalii despre utilizarea lor concretă nu sunt disponibile.

Curiozități

• Modernizarea a constat în principal în reproiectarea camerei pentru un încărcător mai mare, ceea ce a crescut performanța fără modificări majore ale construcției.
• Unele obuziere au fost echipate cu roți din oțel cu anvelope de cauciuc, ceea ce a crescut viteza de transport la 18 km/h.
• Obuzierul avea o țeavă scurtă de 12 calibre, ceea ce limita raza de acțiune la 8,8 km, mai puțin decât a obuzierului german 15 cm sFH 18 cu raza de 13,3 km.
• La setarea pentru efect de fragmentare, proiectilul OF-530 acoperea o zonă de 70 m lățime și 30 m adâncime.
• La setarea pentru efect exploziv, proiectilul crea un crater cu diametrul de aproximativ 3,5 m și adâncimea de 1,2 m.

Întrebări frecvente

Care a fost principala diferență între obuzierul M1910 și M1910/37?

M1910/37 a fost o versiune modernizată a M1910 cu o cameră reproiectată pentru un încărcător mai mare și unele exemplare echipate cu roți din oțel cu anvelope de cauciuc.

De ce nu a fost produs în masă obuzierul M1910/37?

Pentru că numărul obuzierelor originale M1910 în serviciu era mic, nu s-a considerat eficient să se înceapă o producție extinsă de exemplare noi.

Care era raza de acțiune a obuzierului M1910/37?

Raza de acțiune a obuzierului era de aproximativ 8,8 km, mai mică decât a principalilor adversari, de exemplu obuzierul german 15 cm sFH 18 cu raza de 13,3 km.

Cum era tras obuzierul M1910/37?

Obuzierul era de obicei tras de opt cai cu ajutorul unui limber.