Al Hussein

Descriere

Al-Husayn a fost o rachetă balistică cu rază scurtă de acțiune dezvoltată în Irak baazist ca o versiune îmbunătățită a rachetei sovietice R-17 Elbrus. Dezvoltarea sa a început în timpul războiului Iran-Irak, când Irak avea nevoie să depășească raza limitată a R-17 originale și să lovească principalele centre industriale iraniene situate la peste 500 km de granițe. Rezultatul a fost un proiect care a crescut raza la 650 km prin reducerea masei ogivei de la 945 kg la 500 kg și mărirea capacității combustibilului. Asamblarea a avut loc în apropiere de Taji.

Racheta avea o lungime de 12,46 m, un diametru de 880 mm și o masă la lansare de 6.400 kg. Propulsia era lichidă, compusă din 22% kerosen și 78% oxidant IRFNA (acid azotic). Controlul zborului era inerțial, fără fază finală de corecție. Motorul se stingea la o altitudine de 50 km, traiectoria atingând un apogeu de 150 km. Precizia loviturii era de aproximativ 1.000 m (CEP). Durata zborului la raza maximă era de circa opt minute.

Pentru lansare corespunzătoare au fost modificate camioanele sovietice MAZ-543 prin prelungirea șinelor de lansare. Operarea și întreținerea erau asigurate de brigăzile 224 și ulterior 223, aceasta din urmă având la dispoziție un sistem de lansare intern Al-Nida cu sistem de identificare azimutal. Au fost construite și silozuri din beton lângă Ar Rutba, distruse în timpul operațiunii Furtuna Desertului.

Date tehnice

Serviciu și utilizare în luptă

Al-Husayn a fost folosită pe scară largă de forțele terestre irakiene în timpul războiului Iran-Irak și al războiului din Golf. În anii 1987–1988 au fost lansate până la 200 de rachete împotriva Iranului, lovind orașe precum Teheran, Qom și Isfahan, cauzând aproximativ 2.000 de victime. Deși cu precizie redusă, au servit mai mult ca armă de teroare, provocând deplasări masive de civili și făcând parte din așa-numitul „război al orașelor”.

În timpul războiului din Golf din 1991 au fost lansate 88 de rachete împotriva Arabiei Saudite (46) și Israelului (42). Cel mai mare succes tactic a fost racheta care pe 25 februarie 1991 a lovit cazarma americană din Dhahran, ucigând 28 de soldați și rănind alți 110. Rachetele au cauzat și daune obiectivelor civile și au obligat aviația coaliției să dedice 40% din misiunile de vânătoare a sistemelor de lansare. După război, rachetele au fost distruse sub supravegherea UNSCOM, Irak declarând că deține 61 de bucăți, dar puterile occidentale suspectau ascunderea a până la 200 de rachete.

Variante

Curiozități

• Programul irakian de dezvoltare a rachetei al-Husayn a făcut parte din proiectul 1728 axat pe producția internă de motoare.
• La reintrarea în atmosferă, fuselajul și ogiva rachetei se dezintegrau adesea în fragmente, ceea ce ulterior a ajutat la păcălirea sistemului antirachetă Patriot în timpul războiului din Golf.
• Racheta folosea un combustibil lichid tipic Războiului Rece, compus din kerosen și acid azotic (IRFNA).
• Atacul reușit asupra cazarmelor din Dhahran a fost cea mai mare pierdere a unităților americane în războiul din Golf cauzată de un atac cu rachetă.
• După război, toate rachetele al-Husayn au fost distruse sub supravegherea ONU, Irak recunoscând posesia a 61 de bucăți, dar puterile occidentale suspectau ascunderea a până la 200.

Întrebări frecvente

Care a fost raza maximă a rachetei al-Husayn?

Raza maximă a rachetei al-Husayn a fost de aproximativ 650 km.

Ce tip de ogivă purta racheta al-Husayn?

Purtă o ogivă explozivă convențională de 500 kg, dar avea și potențial pentru ogive chimice, biologice și nucleare.

Cine a dezvoltat racheta al-Husayn?

Racheta a fost dezvoltată de inginerii irakieni ca o versiune îmbunătățită a rachetei sovietice R-17 Elbrus.

Care a fost precizia rachetei al-Husayn?

Precizia loviturii era estimată la un cerc cu raza de 1.000 metri (CEP).