tanc crucișător

Descriere

Tancul crucișător a fost o categorie britanică de tancuri creată după Primul Război Mondial, destinată manevrelor rapide și recunoașterii adânci în teritoriul inamic. În 1936, War Office britanic a împărțit tancurile în două categorii principale: tancuri grele de infanterie pentru sprijinul infanteriei și tancuri crucișătoare rapide pentru operațiuni independente asemănătoare cavaleriei călare. Aceste tancuri puneau accent pe mobilitate și viteză ridicată, ceea ce a condus la utilizarea unei blindări subțiri și a unei armamente mai slabe pentru a menține greutatea redusă.

Primele tancuri crucișătoare, precum Cruiser Tank Mark I (A9) și Cruiser Tank Mark II (A10), au fost dezvoltate de compania Vickers-Armstrongs și aveau blindaj și armament mai slab, inițial echipate cu un tun de 40 mm cu calibrul de două lire. Acest tun avea o bună penetrare, dar îi lipsea muniția explozivă, ceea ce limita capacitatea de a distruge artileria antitanc. Treptat, tancurile au fost reechipate cu tunuri de 57 mm cu calibrul de șase lire și s-au dezvoltat variante mai puternice cu tunuri de 76 mm cu calibrul de 17 lire. Nesiguranța tehnică a fost o problemă frecventă, care a fost îmbunătățită semnificativ odată cu apariția tancului Cromwell cu motor Rolls-Royce Meteor în 1944.

Date tehnice

Serviciu și utilizare în luptă

Tancurile crucișătoare au fost folosite în special în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cel mai cunoscut tip fiind Cruiser Tank Mk VI "Crusader", care a avut un rol important în campania din Africa de Nord. Alte tipuri semnificative au fost Covenanter, Centaur, Cromwell și Comet, Centaur și Cromwell fiind folosite pentru prima dată la debarcarea din Normandia, iar Comet abia în 1945. În timp, diferențele dintre tancurile crucișătoare și cele medii s-au redus, în special în ceea ce privește blindajul și puterea de foc.

Odată cu dezvoltarea tehnologiilor, tancurile mai grele au reușit să atingă viteze comparabile cu cele ale tancurilor crucișătoare, ceea ce a dus la învechirea acestei concepții. Ultimul reprezentant al categoriei a fost tancul Centurion, care a combinat mobilitatea tancurilor crucișătoare cu blindajul tancurilor de infanterie și a pus bazele noii categorii de tancuri principale de luptă (Main Battle Tank).

Variante

Curiozități

• Tancurile crucișătoare au fost denumite după concepția utilizării lor asemănătoare cavaleriei călare, adică ca "crucișători".
• Armamentul inițial al tunului de 40 mm cu calibrul de două lire avea cea mai bună penetrare din epocă, dar nu a fost dezvoltată niciodată muniție explozivă pentru acest tun.
• Nesiguranța tehnică a fost o problemă frecventă a tancurilor crucișătoare, care a fost îmbunătățită semnificativ odată cu apariția tancului Cromwell în 1944.
• Ultimul reprezentant al categoriei tancurilor crucișătoare a fost Centurion, care a pus bazele noii categorii de tancuri principale de luptă (MBT).
• Concepția tancurilor rapide a fost aplicată și în Uniunea Sovietică, unde a fost dezvoltată o serie de tancuri rapide BT.

Întrebări frecvente

Ce este un tanc crucișător?

Tancul crucișător este o categorie britanică de tancuri rapide destinate operațiunilor independente, recunoașterii și încercuirii inamicului, punând accent pe viteză și mobilitate.

Care a fost armamentul principal al tancurilor crucișătoare?

Inițial tun de 40 mm cu calibrul de două lire, ulterior reechipat cu tun de 57 mm cu calibrul de șase lire și încercări cu tun de 76 mm cu calibrul de 17 lire.

De ce aveau tancurile crucișătoare blindaj slab?

Pentru a menține greutatea redusă și viteza mare, s-a folosit blindaj subțire, ceea ce însă a dus la protecție insuficientă pe câmpul de luptă modern.

Care a fost soarta concepției tancurilor crucișătoare după al Doilea Război Mondial?

Concepția a devenit învechită, ultimul reprezentant fiind tancul Centurion, care a combinat mobilitatea tancurilor crucișătoare cu blindajul tancurilor de infanterie și a pus bazele tancurilor principale de luptă.