Flying Elephant

Descriere

Dezvoltarea tancului Flying Elephant a început în aprilie 1916, când William Tritton, co-proiectantul Mark I, a dorit să creeze un vehicul rezistent la loviturile muniției de artilerie medii, care era principala slăbiciune a tancurilor din acea vreme. Testele plăcilor blindate au avut loc între aprilie și iunie 1916, când a fost aprobată producția unui prototip, a cărui proiectare a fost finalizată în august 1916.

Desenele parțiale păstrate arată un vehicul cu o lungime de 8,36 m, o înălțime de aproximativ 3 m și o lățime de 3 m, deci dimensiuni similare cu Mark I, dar cu o greutate de aproximativ 100 de tone, mult mai mare decât cele 28 de tone ale Mark I. Grosimea blindajului era foarte mare – 3 inch (aproximativ 76 mm) în față și 2 inch (aproximativ 51 mm) pe părțile laterale și pe acoperiș, care avea forma unui semicilindru orizontal. Blindajul trebuia să asigure rezistență la loviturile obuzelor de artilerie.

Armamentul urma să includă un tun principal montat în partea frontală, unele surse indicând un tun de 57mm 6-pounder, altele un tun de 75mm sau 13-pounder. De asemenea, erau planificate până la cinci mitraliere dispuse pe laterale și în spate. Tancul avea patru șenile – două exterioare mai late și două interioare mai înguste, care trebuiau să ajute la deplasarea în teren dificil și să prevină blocarea. Propulsia era asigurată de două motoare Daimler de 105 cai putere fiecare, fiecare cu propria cutie de viteze, care împreună antrenau diferențialul și cutiile de viteze secundare pentru șenile.

Date tehnice

Serviciu și utilizare în luptă

Proiectul Flying Elephant nu a ajuns niciodată la finalizarea prototipului. Construcția a fost începută, dar la sfârșitul anului 1916 s-a decis oprirea proiectului, deoarece War Office a preferat mobilitatea în detrimentul protecției grele. Istoricul David Fletcher menționează că vehiculul era subdimensionat ca putere, iar viteza maximă estimată era de doar 2 mile pe oră, ceea ce ar fi limitat mult utilizarea sa în teren.

Succesul seriei Mark I a redus, de asemenea, necesitatea unui tanc mai greu. Sarcina inițială a tancului s-a schimbat de la un rol general de atac la un rol de "tank-buster" din cauza îngrijorărilor legate de dezvoltarea vehiculelor blindate germane. Se planificase fabricarea a până la douăzeci de exemplare, dar proiectul a fost anulat înainte de finalizarea prototipului.

Curiozități

• Tancul avea o formă neobișnuită, cu partea frontală în formă de semicilindru vertical și partea superioară ca un semicilindru orizontal, ceea ce era atipic pentru construcțiile din acea vreme.
• Porecla 'Flying Elephant' probabil a apărut datorită formei botului care amintea de trompa unui elefant, a părții frontale bombate și a construcției masive, deși originea exactă nu este cunoscută.
• Vehiculul avea patru șenile, iar cele interioare nu erau destinate pentru rulare obișnuită, ci pentru a ajuta la traversarea terenului greu și pentru a preveni blocarea.
• Inițial, tancul era denumit Heavy Tank sau Foster's Battle Tank, numele Flying Elephant apărând abia mai târziu.
• William Tritton a redus grosimea blindajului la jumătate pentru a scădea greutatea la 50–60 de tone, dar proiectul tot nu a fost finalizat.

Întrebări frecvente

De ce tancul Flying Elephant nu a fost niciodată construit?

Proiectul a fost oprit la sfârșitul anului 1916, deoarece War Office a preferat mobilitatea în locul protecției grele, iar vehiculul era subdimensionat ca putere.

Ce armament trebuia să aibă Flying Elephant?

Armamentul principal trebuia să fie fie un tun de 57mm 6-pounder, fie un tun de 75mm/13-pounder, completat cu până la cinci mitraliere.

Care a fost principalul motiv pentru dezvoltarea Flying Elephant?

Scopul era de a crea un tanc rezistent la loviturile muniției de artilerie medii, care era o slăbiciune a tancurilor din acea vreme.

Care era puterea și viteza estimată a tancului?

Tancul urma să fie propulsat de două motoare Daimler de 105 cai putere, dar viteza maximă estimată era de doar 2 mile pe oră.