late Merlin-powered Spitfire

Descriere

Avionul de vânătoare britanic Supermarine Spitfire a fost confruntat de la mijlocul anului 1942 cu noi provocări, în special după apariția germanului Focke-Wulf Fw 190, care a creat probleme echipajelor RAF ce zburau pe Spitfire Mk Vb. Inginerii Rolls-Royce au lucrat la o nouă versiune a motorului Merlin cu compresor cu două trepte, care, combinată cu fuselajul Spitfire Mk Vc, a creat o soluție "stop-gap" ce a permis RAF să facă față Fw 190.

În același timp, Supermarine a dezvoltat un fuselaj îmbunătățit și întărit pentru Spitfire, proiectat pentru motoarele Merlin seriile 60 și 70, care ulterior a servit ca bază pentru variantele propulsate de motorul Rolls-Royce Griffon. Aceste variante ulterioare Griffon sunt descrise într-un articol separat. Tipurile de aripi de bază la Spitfire începând cu Mk VIII au fost tipurile C, D și E, tipul C fiind universal și permițând diverse configurații de armament și modificări constructive ale trenului de aterizare pentru o stabilitate mai bună și reducerea costurilor de producție.

Date tehnice

Serviciu și utilizare în luptă

Spitfire Mk IX, care a fost introdus rapid ca reacție la Fw 190, a devenit principalul aparat al RAF în lupta împotriva acestui inamic. Variantele cu aripa de tip E și armamentul ce include combinații de tunuri Hispano și mitraliere Browning au fost standard la Spitfire Mk IX și XVI folosite de a 2-a forță aeriană tactică de la Ziua Z. Aceste aparate au fost eficiente atât în luptele aeriene, cât și în atacurile asupra țintelor terestre.

Variantele Mk VII și Mk VIII, propulsate de motoare Merlin cu compresor cu două trepte, ofereau o soluție performantă pentru diverse categorii de altitudine, Mk VII fiind echipat cu o cabină presurizată pentru altitudini mari, iar Mk VIII fiind versiunea sa nepresurizată destinată producției principale. Mk VIII a fost foarte apreciat pentru caracteristicile sale de zbor și a fost produs exclusiv de compania Supermarine.

Variante

Curiozități

• Aripa de tip C a fost proiectată ca "universală" și permitea diverse configurații de armament, inclusiv opt mitraliere .303, combinații de mitraliere și tunuri sau patru tunuri Hispano Mk II.
• Trenul de aterizare a fost reproiectat pentru a fi mai stabil la sol și a elimina "bulele" superioare de deasupra roților, ceea ce a îmbunătățit aerodinamica aripilor.
• Spitfire Mk VII a fost echipat cu o cabină presurizată cu compresor Marshall, care permitea menținerea presiunii la altitudini de peste 28.000 de picioare.
• Noile motoare Merlin 60 și 70 aveau un compresor cu două trepte și două viteze cu intercooler, ceea ce a necesitat alungirea botului avionului și instalarea unor noi radiatoare sub aripi.
• Spitfire Mk VIII a fost considerat în teste cel mai bun din punct de vedere al caracteristicilor de zbor, aripile alungite fiind adesea înlocuite cu cele standard pentru o manevrabilitate mai bună.

Întrebări frecvente

De ce a fost dezvoltat Spitfire Mk IX ca o soluție "stop-gap"?

A fost dezvoltat rapid pentru a contracara amenințarea reprezentată de Focke-Wulf Fw 190 german, care a creat probleme echipajelor ce zburau pe Spitfire Mk Vb.

Care au fost principalele diferențe între aripile tipurilor C, D și E?

Tipul C era universal cu diverse configurații de armament, tipul D era destinat versiunilor de recunoaștere fără armament și cu rezervoare de combustibil în aripi, iar tipul E avea mitralierele exterioare eliminate și permitea combinații de tunuri și mitraliere grele.

Ce motoare propulsau variantele târzii Merlin ale Spitfire?

Se foloseau motoarele Rolls-Royce Merlin seriile 60 și 70 cu compresor cu două trepte, două viteze și intercooler.

Ce modificări au fost făcute la trenul de aterizare la Spitfire-urile târzii Merlin?

Trenul de aterizare avea picioare reproiectate cu înclinare înainte, au fost eliminate bulele superioare de deasupra roților și au fost folosite noi pneuri Dunlop cu patru brațe, ceea ce a îmbunătățit stabilitatea la sol.