Sarissa macedoneană
Lance extrem de lungi ale falangei macedonene, datorită cărora armatele lui Filip al II-lea și Alexandru cel Mare au dominat câmpul de luptă.
Descriere
Sarísa (în greacă σάρισα) era o lance cu două mâini de aproximativ 5 până la 7 metri lungime, folosită în principal de infanteria macedoneană în falangă. Lancea era formată dintr-un coadă lungă de lemn (cel mai frecvent din frasin sau corn), prevăzută cu un vârf metalic și adesea cu o talpă metalică la capătul opus, care permitea înfingerea în pământ fără a deteriora lemnul.
Lungimea sarísei a fost inovația principală față de lancele mai scurte anterioare (dory), ceea ce a permis crearea mai multor rânduri de vârfuri suprapuse în fața falangei. Greutatea sarísei, conform reconstrucțiilor, varia între 4 și 6,5 kg în funcție de materialul folosit și lungime. Pe parcursul perioadei elenistice, lungimea sarísei putea fi chiar extinsă, conform unor surse, până la 6,3 metri.
Date tehnice
| Origine | Macedonia Antică |
|---|---|
| Perioadă | secolul al IV-lea î.Hr. |
| Lungime | ~4–6 m |
| Utilizare | formație de falangă |
Serviciu și utilizare în luptă
Sarísa a fost introdusă în dotarea armatei macedonene în timpul domniei lui Filip al II-lea și a devenit arma principală a falangei macedonene, care datorită ei a obținut un avantaj semnificativ față de hopliții greci tradiționali. Primele cinci rânduri ale falangei puteau atinge inamicul datorită lungimii lancei, în timp ce rândurile din spate țineau sarísele ridicate pentru a proteja formația de săgeți din partea superioară.
După Filip al II-lea, Alexandru cel Mare a continuat să folosească sarísa, iar armata sa a cucerit vaste teritorii în Asia cu această armă. După moartea sa, armatele statelor elenistice au preluat sarísa și au folosit-o până când falanga macedoneană a fost depășită de tactica romană a manipulelor. Sarísa a fost crucială, de exemplu, în victoriile împotriva perșilor, dar în luptele împotriva romanilor s-a dovedit dezavantajoasă în teren neorganizat sau la atacurile din flanc.
Variante
Curiozități
- Sarísa era atât de lungă încât trebuia ținută cu ambele mâini, ceea ce limita posibilitatea de a purta un scut mare; falangiștii macedoneni foloseau de aceea un scut mai mic, pelta, adesea purtat pe umăr.
- Conform lui Polibios, lungimea sarísei în secolul al II-lea î.Hr. ajungea până la 14 coți (aproximativ 6,3 m), în timp ce Teofrast menționează cea mai lungă sarísă de 12 coți (aproximativ 5,8 m).
- În luptă, falanga cu sarísele ridicate în față crea un „zid de vârfuri” aproape impenetrabil din față.
- Sarísa era atât de grea și lungă încât soldații o purtau ridicată în marș pentru a nu se încurca în armele camarazilor.
- Arma de rezervă a falangiștilor era sabia, care însă nu era foarte populară și era folosită doar după ruperea formației.
Întrebări frecvente
- Cine este considerat inventatorul sarísei?
- Inventatorul sarísei este cel mai frecvent considerat Filip al II-lea Macedonean, deși unele surse menționează și Ificrat din Atena sau Epaminonda din Teba.
- Ce avantaj oferea sarísa falangei macedonene?
- Datorită lungimii sale, permitea ca primele cinci rânduri ale falangei să intre în luptă, oferind un avantaj semnificativ față de lancele mai scurte ale hopliților greci.
- Cum era folosită sarísa în luptă?
- În formație deschisă era purtată ridicată, înainte de atac formația se strângea și sarísele se aplecau înainte, creând un zid de vârfuri; rândurile din spate țineau lancele ridicate pentru protecție împotriva săgeților.
- De ce a fost în cele din urmă abandonată sarísa?
- Odată cu dezvoltarea tacticii romane a manipulelor și mobilitatea mai mare a legionarilor romani, falanga macedoneană cu sarísa s-a dovedit dezavantajoasă, în special în lupta pe teren accidentat sau la atacurile din flanc.