Bătălia de la Falkirk

Context și cauze

Bătălia de la Falkirk a avut loc în cadrul primului război pentru independența Scoției, care a început după înfrângerea scoțienilor în bătălia de la Dunbar în anul 1296. După victoria scoțienilor în bătălia de la Stirling Bridge în 1297, William Wallace a condus armata scoțiană în sudul Scoției, unde au devastat teritoriile engleze. Regele Eduard I al Angliei, după încheierea armistițiului cu Franța în 1297, a pregătit a doua invazie în Scoția și a adunat o armată pentru a suprima rezistența scoțiană.

Eduard I a mutat centrul guvernării la York și a convocat un consiliu de război, unde a declarat magnații scoțieni trădători, deoarece nu s-au prezentat. Apoi armata sa s-a adunat la Roxburgh și a înaintat în Scoția, unde pe 22 iulie 1298 s-a confruntat cu armata lui Wallace la Falkirk. Wallace evitase până atunci o bătălie directă, dar acum a ales o poziție defensivă.

Forțe și comandanți

Armata engleză condusă de regele Eduard I număra aproximativ 14 000 de oameni, inclusiv circa 2 000 de cavaleri în armură, 500 de mercenari cu arbalete, 2 000 de arcași și infanterie din diverse unități feudale. Comandanții cavaleriei engleze erau împărțiți în patru grupuri, având misiunea de a ocoli pozițiile scoțiene și de a ataca flancul stâng al acestora.

Armata scoțiană condusă de William Wallace era compusă în principal din picălari organizați în patru mari formațiuni defensive numite schiltrone, fiecare cu aproximativ 1 000 de oameni, completate de cavalerie și arcași. Wallace a ales o poziție defensivă solidă, menită să reziste cavaleriei grele engleze și să protejeze arcașii.

Desfășurarea bătăliei

La 22 iulie 1298, cavaleria engleză a înaintat în mai multe grupuri pentru a ocoli terenul mlăștinos și a ataca flancul stâng scoțian. Grupul din față condus de ducele conte de Lincoln a dispersat rapid cavaleria scoțiană.

Arcașii scoțieni conduși de Sir John Stewart au încercat să reziste, dar au fost învinși de cavaleria engleză. Schiltronele au rămas însă ferme, iar cavaleria engleză nu a făcut o impresie semnificativă asupra formației dense de picălari, fiind uciși 111 cai.

Când a sosit infanteria și arcașii englezi, au început să tragă cu săgeți și arbalete asupra picălarilor scoțieni, provocând tulburări și slăbirea schiltronelor. Picălarii scoțieni, prinși în formația rigidă, nu au putut manevra sau retrage. Cavaleria și infanteria engleză au atacat apoi schiltronele slăbite, care s-au destrămat, iar armata scoțiană a fost învinsă.

Straty

Numerele exacte ale pierderilor nu sunt documentate cu certitudine. Printre comandanții scoțieni căzuți se numără Sir John de Graham și Sir John Stewart, colaboratori apropiați ai lui William Wallace. Pierderile armatei engleze nu sunt menționate în surse.

Consecințe și importanță

Bătălia de la Falkirk a însemnat o victorie zdrobitoare pentru englezi și o slăbire a prestigiului militar al lui William Wallace, care a demisionat scurt după bătălie din funcția de protector al Scoției. Totuși, Eduard I nu a reușit să valorifice victoria pentru a învinge definitiv Scoția, parțial din cauza tacticii pământului pârjolit practicată de scoțieni.

Armata lui Eduard a fost slăbită de boli și foamete, ceea ce l-a obligat să se retragă la Carlisle. În plus, și-a pierdut sprijinul unor baroni, ceea ce i-a împiedicat continuarea campaniei. Astfel, bătălia nu a fost decisivă pentru rezultatul final al războiului, care a continuat cu alte confruntări, inclusiv bătălia de la Bannockburn, unde scoțienii conduși de Robert Bruce au învins.

Etape-cheie

1. Poziția schiltronelor scoțiene — Wallace a organizat picălarii în patru mari formațiuni defensive menite să oprească cavaleria engleză.
2. Atacul cavaleriei engleze — Cavaleria engleză a ocolit terenul mlăștinos și a atacat flancul stâng al scoțienilor, dispersând cavaleria scoțiană și învingând arcașii.
3. Sosirea infanteriei și arcașilor englezi — Arcașii englezi au început să tragă asupra schiltronelor scoțiene, care, datorită formației rigide, erau ținte ușoare.
4. Ruperea schiltronelor și înfrângerea scoțienilor — După slăbirea prin săgeți și arbalete, cavaleria și infanteria engleză au atacat schiltronele dezorganizate, care s-au destrămat, iar scoțienii au fost învinși.

Armament și tehnică

Curiozități

• William Wallace a demisionat scurt după bătălia de la Falkirk din funcția de protector al Scoției.
• Schiltronele scoțiene erau formații de picălari organizați în patru mari pătrate, menite să oprească cavaleria grea engleză.
• Regele englez Eduard I a folosit înainte de atac arcași pentru a slăbi formațiile scoțiene.
• Bătălia de la Falkirk nu a fost la fel de decisivă ca bătălia de la Dunbar din 1296.
• Falkirk Roll este cel mai vechi registru englez cunoscut al blazoanelor participanților la bătălie, conținând 111 nume și blazoane.

Întrebări frecvente

Când și unde a avut loc bătălia de la Falkirk?

Bătălia a avut loc pe 22 iulie 1298 la Falkirk în Scoția.

Cine a condus armata scoțiană în bătălia de la Falkirk?

Armata scoțiană a fost condusă de William Wallace.

Care a fost rezultatul bătăliei de la Falkirk?

Armata engleză a regelui Eduard I a învins unitățile scoțiene conduse de William Wallace.

Ce tactică a folosit armata scoțiană?

Scoțienii au folosit formațiuni defensive numite schiltrone, formate din picălari organizați în patru pătrate.