Asediul Ierusalimului

Context și cauze

Asediul Ierusalimului (1099) a reprezentat punctul culminant al primei cruciade, al cărei scop a fost recucerirea Orașului Sfânt sub control creștin. Campania cruciaților a fost proclamată de papa Urban al II-lea la conciliul de la Clermont în 1095, ca răspuns la cererea împăratului bizantin Alexios I Comnen pentru ajutor împotriva musulmanilor selgiucizi, care controlau o mare parte din Levant și îngreunau pelerinajele creștine către Ierusalim.

După cucerirea cu succes a Antiohiei în iunie 1098, cruciații au rămas în nordul Siriei, unde au izbucnit dispute între liderii lor privind următorii pași. O parte dintre cavaleri și pedestrași au decis în cele din urmă să continue spre sud, către Ierusalim, întâmpinând o rezistență minimă din partea conducătorilor locali, care au preferat să recunoască supunerea față de cruciați decât față de fatimizii.

Forțe și comandanți

Armata cruciată, condusă de Godefroi de Bouillon, Robert al II-lea de Flandra, Robert al III-lea Normanul, Raimond al IV-lea de Saint-Gilles și Tancred, număra aproximativ 1 200 de cavaleri și 12 000 de luptători pedestrași. Cruciații erau epuizați după lunga campanie, sufereau de lipsă de provizii și conflicte interne între comandanți, dar motivația lor era întărită de zelul religios și promisiunea unei recompense spirituale.

Apărătorii Ierusalimului erau conduși de guvernatorul egiptean Iftichar ad-Dawla, care dispunea de o unitate de elită formată din 400 de călăreți egipteni și un număr necunoscut de apărători, inclusiv musulmani și evrei din oraș. Fatimizii s-au pregătit pentru asediu otrăvind fântânile, evacuând populația creștină și fortificând orașul.

Desfășurarea bătăliei

Cruciații au ajuns la Ierusalim pe 7 iunie 1099 și și-au împărțit forțele în două grupuri principale: Godefroi de Bouillon, Robert al II-lea de Flandra și Tancred au asediat zidurile de nord, în timp ce Raimond al IV-lea a ocupat zona de la Turnul lui David până la Muntele Sion. Primul atac, pe 13 iunie, a fost respins din cauza lipsei mașinilor de asediu și a proviziilor, ceea ce a dus la foamete și demoralizare în tabăra cruciaților.

Situația s-a îmbunătățit după sosirea flotelor genoveze și engleze în Jaffa, care au adus provizii, lemn și meșteri. Cruciații au construit turnuri de asediu și alte mașinării, unitățile genoveze conduse de Guglielmo Embriaco demontându-și corăbiile pentru materiale de construcție. În iulie, cruciații au decis un atac decisiv, susținut de o procesiune religioasă în jurul zidurilor și întărită de credința în succes.

Dimineața zilei de 15 iulie 1099, turnul de asediu al lui Godefroi a ajuns la zidurile de lângă poarta de nord-est, iar cruciații au pătruns în oraș. Turnul lui Raimond al IV-lea a fost oprit de șanț, dar trupele sale au intrat în cele din urmă și ele în Ierusalim. După spargerea apărării a urmat un masacru al populației, jafuri și ocuparea locurilor cheie, inclusiv Muntele Templului.

Straty

Numărul exact al pierderilor de ambele părți nu este documentat cu certitudine. Conform istoricului arab Ibn al-Athir, au fost uciși peste 70 000 de oameni, în timp ce unii istorici moderni consideră această cifră exagerată și oferă o estimare de 40 000. Pierderile cruciaților nu sunt menționate în surse.

Consecințe și importanță

Cucerirea Ierusalimului a însemnat încheierea primei cruciade și a permis înființarea Regatului Ierusalimului, care a devenit centrul puterii cruciate în Orientul Apropiat. Godefroi de Bouillon a fost ales pe 22 iulie 1099 Protector al Sfântului Mormânt, refuzând titlul de rege, iar Arnoul de Rohes a devenit primul patriarh latin al Ierusalimului.

Orașul a fost repopulat cu creștini, în timp ce musulmanilor și evreilor li s-a interzis să locuiască sub stăpânirea cruciaților. Controlul cruciat asupra Ierusalimului a durat 88 de ani, până când orașul a fost recucerit în 1187 de sultanul Saladin. Masacrul populației și transformarea sanctuarelor musulmane în obiecte sacre creștine au avut un impact de durată asupra relațiilor dintre creștini, musulmani și evrei în regiune.

Etape-cheie

1. Sosirea la Ierusalim și primul atac — Cruciații au ajuns la Ierusalim pe 7 iunie 1099 și pe 13 iunie au efectuat primul atac nereușit asupra zidurilor.
2. Procesiunea desculță — Pe 8 iulie, cruciații au participat la o procesiune religioasă în jurul zidurilor, inspirată de povestea biblică a Ierihonului, pentru a-și întări moralul.
3. Atacul final și cucerirea orașului — Pe 15 iulie 1099, cruciații au spart zidurile cu ajutorul turnurilor de asediu și au pătruns în oraș, unde a urmat un masacru al populației.

Armament și tehnică

Curiozități

• Conform cronicii Gesta Francorum, cruciații umblau prin sânge până la glezne, în timp ce Raimond d'Aguilers menționează că călăreții călăreau prin sânge până la genunchi și la uzurile căpăstruirii.
• Marinarii genovezi și-au demontat corăbiile pentru a furniza lemn pentru construcția mașinăriilor de asediu.
• Guvernatorul Ierusalimului, Iftichar ad-Dawla, s-a predat lui Raimond de Saint-Gilles cu condiția să fie transportat în siguranță împreună cu garda sa la Ascalon.
• După cucerirea orașului, Godefroi de Bouillon a fost ales Protector al Sfântului Mormânt, dar a refuzat titlul de rege.

Întrebări frecvente

Când a avut loc asediul Ierusalimului în 1099?

Asediul Ierusalimului a avut loc între 7 iunie și 15 iulie 1099.

Cine a condus armata cruciată în timpul asediului Ierusalimului?

Principalii comandanți au fost Godefroi de Bouillon, Raimond al IV-lea de Saint-Gilles, Robert al II-lea de Flandra, Robert al III-lea Normanul și Tancred.

Care au fost pierderile în rândul populației Ierusalimului?

Conform istoricului arab Ibn al-Athir, au fost uciși peste 70 000 de oameni, dar istorici moderni oferă estimări mai mici; cifra exactă nu este documentată.

Care a fost rezultatul asediului Ierusalimului în 1099?

Cruciații au cucerit Ierusalimul și au înființat Regatul Ierusalimului.