M1
M1 este un tun. Țara de origine: Statele Unite ale Americii.
Descriere
Tunul de 155 mm M1, poreclit "Long Tom", a fost dezvoltat ca înlocuitor pentru vechiul tun de 155 mm M1918 GPF. Dezvoltarea a început încă după Primul Război Mondial pe baza recomandărilor comisiei Westervelt, care a propus standardizarea artileriei grele de câmp pe baza tunului francez de 155 mm GPF, dar cu parametri semnificativ îmbunătățiți, cum ar fi raza maximă de 23 km și un unghi vertical de tragere mai mare, până la 65°. Dezvoltarea a fost inițial lentă din cauza restricțiilor financiare, dar în 1938 tunul M1 a fost în sfârșit adoptat cu un nou tub și un șasiu inovator cu lafetă divizată T2 cu opt roți și două axe, care permitea o mobilitate ridicată.
Tunul folosea un tub similar cu cel francez GPF, dar cu un mecanism de închidere de tip Asbury, care permitea deschiderea și închiderea rapidă a închiderii printr-o singură mișcare a unei pârghii. Muniția era încărcată separat – proiectilul și încărcăturile de praf erau depozitate și încărcate separat, iar încărcăturile de praf puteau fi dozate în șapte trepte pentru a atinge raza dorită. Lafeta M1 era compusă din două părți, cu partea superioară care susținea mecanismul de țintire și partea inferioară cu suspensie și brațe divizate ale lafetei, care în timpul tragerii se deschideau într-un "V" larg pentru stabilizare și transferul reculului în sol prin pene detașabile. Acest sistem asigura o precizie și stabilitate ridicată la tragere.
Date tehnice
| Țara de origine | Statele Unite ale Americii |
|---|
Serviciu și utilizare în luptă
Tunul Long Tom a fost folosit pentru prima dată în lupte în timpul campaniei din Africa de Nord la 24 decembrie 1942 și a fost treptat încorporat în 33 de batalioane de artilerie la nivel de corp de armată în teatrul european și mediteranean și în 8 batalioane în teatrul Pacific. Unele batalioane erau segregate și nu au fost niciodată trimise în străinătate, fiind transformate în unități de inginerie. Tunul a fost folosit și de câteva batalioane de apărare ale infanteriei marine, de exemplu în timpul operațiunii Cartwheel din 1943. Pentru transport, inițial se prefera camionul Mack NO de 7½ tone 6x6, ulterior înlocuit cu tractorul pe șenile M4. Muniția era transportată în diferite tipuri de remorci, cea mai numeroasă fiind versiunea M21 cu o capacitate de 72 de cartușe. Tunurile au fost livrate și Regatului Unit și Franței în cadrul programului Lend-Lease.
Variante
Curiozități
- Tunul M1 era poreclit "Long Tom", o denumire cu o tradiție îndelungată în artileria americană.
- Lafeta T2 a fost prima lafetă americană cu construcție complet sudată și opt roți pe două axe pentru viteză mare de transport.
- Tunul putea trage un proiectil de 45 kg pe o distanță de până la 23 km, cu o durată de viață estimată a tubului de 1500 de focuri.
- Pentru transportul muniției erau folosite remorcile M21 (72 de cartușe), M10 (16 cartușe) și ulterior M23 (96 de cartușe).
- Tunul a fost montat și pe șasiul modificat al tancului mediu M4 ca tun autopropulsat M40.
Întrebări frecvente
- Care era raza maximă de tragere a tunului M1?
- Raza maximă de tragere era de aproximativ 23 km (14 mile).
- Ce tip de muniție folosea tunul?
- Folosia muniție încărcată separat, cu proiectil și încărcături de praf divizate.
- Când a fost folosit tunul M1 pentru prima dată în luptă?
- A fost folosit pentru prima dată la 24 decembrie 1942 în timpul campaniei din Africa de Nord.
- Care era tractorul preferat pentru tunul M1?
- Inițial era camionul Mack NO de 7½ tone 6x6, ulterior înlocuit cu tractorul pe șenile M4.