Ofensiva Meuse–Argonne

Context și cauze

Ofensiva Meuse-Argonne a fost parte a Ofensivei de o sută de zile, care a reprezentat atacul final al Aliaților pe frontul de vest în Primul Război Mondial. După eșecul ofensivei germane de primăvară din 1918 și retragerea treptată a forțelor germane, Aliații au decis să profite de superioritatea lor și să lanseze un atac amplu, cu scopul de a sparge linia Hindenburg și de a forța Germania să capituleze.

Zona din jurul râului Meuse și pădurii Argonne a fost puternic fortificată și ținută de unitățile germane timp de mai mulți ani, reprezentând un obstacol semnificativ pentru avansul Aliaților. Ofensiva a fost planificată ca un atac coordonat al forțelor americane și franceze, care trebuiau să străpungă împreună pozițiile defensive germane și să deschidă calea spre interiorul Germaniei.

Forțe și comandanți

De partea Antantei, în ofensivă au fost implicate Forțele Expeditive Americane (AEF) sub comanda generalului John J. Pershing, care includeau până la 22 de divizii și reprezentau cea mai mare desfășurare a trupelor americane în Primul Război Mondial. Forțele franceze erau formate din 31 de divizii, inclusiv a 4-a și a 5-a armată sub comanda generalilor Henri Gouraud și Henri Mathias Berthelot. Forțele germane numărau aproximativ între 200 000 și 450 000 de soldați, moralul lor fiind variabil, iar efectivele semnificativ slăbite.

Obiectivul principal al Aliaților a fost ruperea liniei Hindenburg, pătrunderea pe teritoriul german și forțarea Germaniei la armistițiu. Unitățile americane erau numeric mai mari decât omoloagele lor franceze și germane, dar sufereau de lipsă de experiență și probleme logistice. Armamentul greu, inclusiv tancurile și artileria, a fost furnizat în principal de francezi.

Desfășurarea bătăliei

Prima fază a ofensivelor a început pe 26 septembrie 1918 cu o puternică pregătire de artilerie care a durat trei ore și a implicat 2711 tunuri. Atacul unităților americane a avut rezultate mixte, unele divizii și-au atins obiectivele, altele au fost oprite de o apărare germană puternică. După câteva zile de lupte și contraatacuri germane, ofensiva americană a fost oprită pentru câteva zile pentru reorganizarea unităților.

A doua fază a început pe 4 octombrie, când unele divizii au fost înlocuite cu unități proaspete. În această fază a avut loc incidentul faimos al steagului pierdut, care a fost în cele din urmă salvat. Unitățile americane au început o serie de atacuri directe dificile care au spart în cele din urmă principalele poziții defensive germane, în special în timpul bătăliei de la Montfaucon, considerată momentul decisiv al ofensivelor.

În a treia fază, de la sfârșitul lui octombrie până pe 11 noiembrie, forțele americane și franceze au continuat avansul, au eliberat pădurea Argonne și au atins obiective cheie, precum orașul Sedan. Luptele s-au încheiat cu armistițiul din 11 noiembrie 1918, când a fost anunțat armistițiul între Germania și Antantă.

Straty

Pierderile totale ale forțelor americane au fost de 26 277 morți și peste 100 000 răniți, făcând această ofensivă cea mai sângeroasă campanie din istoria armatei americane. Pierderile franceze sunt estimate la aproximativ 35 000 morți. Pierderile germane sunt estimate la 28 000 morți, pierderile totale incluzând răniți și prizonieri nefiind documentate exact.

Consecințe și importanță

Ofensiva Meuse-Argonne a fost o componentă cheie a ofensivei finale a Aliaților, care a dus la ruperea liniilor germane și prăbușirea Imperiului German. Succesul acestei ofensive a contribuit semnificativ la încheierea armistițiului din 11 noiembrie 1918 și la sfârșitul Primului Război Mondial.

Pentru armata americană, ofensiva a reprezentat cea mai mare și sângeroasă operațiune din istoria sa, influențând evoluția și poziția sa în lume. De asemenea, a evidențiat rolul important al Statelor Unite în conflictele militare europene și le-a consolidat poziția internațională.

Pe termen lung, bătălia a influențat tacticile și strategia militară, în special în domeniul coordonării forțelor aliate, utilizării tehnicii grele și sprijinului logistic în operațiuni de amploare.

Etape-cheie

1. Prima fază (26 septembrie – 4 octombrie 1918) — A început cu o puternică pregătire de artilerie și atacul unităților americane cu succese parțiale și o rezistență germană puternică.
2. A doua fază (4–28 octombrie 1918) — Au intrat în luptă noi divizii americane, a avut loc salvarea steagului pierdut și ruperea principalelor poziții defensive germane.
3. A treia fază (28 octombrie – 11 noiembrie 1918) — Forțele americane și franceze au continuat avansul, au eliberat pădurea Argonne și au atins obiective cheie până la armistițiu.

Armament și tehnică

Curiozități

• Viitorul președinte american Harry S. Truman a condus una dintre grupurile de artilerie în timpul pregătirii ofensivelor.
• În timpul bătăliei a avut loc incidentul steagului pierdut, care a fost în cele din urmă salvat prin atacul altor divizii americane.
• Bătălia este cea mai sângeroasă campanie din istoria armatei americane, cu peste 26 000 de americani căzuți.
• Diviziile americane erau numeric mai mari decât cele franceze și germane, dar sufereau de lipsă de experiență.
• Bătălia a făcut parte din Ofensiva de o sută de zile, care a dus la încheierea Primului Război Mondial.

Întrebări frecvente

Când a avut loc ofensiva Meuse-Argonne?

De la 26 septembrie 1918 până la 11 noiembrie 1918.

Cine a comandat forțele americane în timpul ofensivelor?

Generalul John J. Pershing până pe 16 octombrie, apoi generalul Hunter Liggett.

Care a fost obiectivul principal al ofensivelor?

Spargerea liniei Hindenburg și forțarea Germaniei la armistițiu.

Câți soldați americani au participat la bătălie?

Aproximativ 1,2 milioane.