28 cm Howitzer L/10

Descriere

Tunul de asalt de 28 cm L/10 a fost proiectat în anul 1884 de compania britanică Armstrong, care avea o filială italiană ce producea arme pentru marina italiană. În aprilie 1884, un specialist italian în artilerie grea, maiorul Pompeo Grillo, a fost angajat în noua uzină din Osaka pentru a ajuta la proiectarea tunurilor. Tunul avea calibrul de 28 cm, o lungime a țevii de 9 calibre, era fabricat din fontă și era destinat apărării costiere. Italia a produs mai multe variante ale acestui tun cu lungimi ale țevii între 9 și 16 calibre, denumite după calibrul și lungimea țevii (de exemplu 280/9, 280/10, 280/11, 280/16). Producția japoneză a avut loc în uzina Osaka Artillery Arsenal, unde au fost fabricate aproximativ 220 de exemplare pentru apărarea costieră. Tunul era montat pe un suport rotativ fixat pe o platformă metalică de tragere, iar instalarea dura între 2 și 4 zile. Pentru a facilita încărcarea, pe affut era montat un macara pentru muniție. Tunul a intrat în serviciu în 1892 și a fost instalat în baterii costiere din fortărețele care apărau golfurile Tokyo și Osaka. Inițial destinat luptei împotriva navelor, din cauza lipsei tunurilor grele de asediu a fost folosit și ca armă de asediu.

Date tehnice

Serviciu și utilizare în luptă

În timpul războiului ruso-japonez, tunul a fost folosit la asediul Port Arthur. După pierderi grele ale armatei japoneze în august 1904, generalul Nogi a cerut tunuri grele de asediu. Prima baterie de tunuri de 28 cm a sosit după pierderea echipamentului anterior în incidentul Hitachi Maru. Tunurile puteau trage proiectile de 217 kg pe distanțe de până la 7,8 km, ceea ce a permis deteriorarea gravă a fortificațiilor rusești. Unitățile rusești numeau proiectilele „trenuri urlătoare” datorită sunetului caracteristic înainte de impact. În timpul asediului au fost trase peste 16.949 de proiectile. După cucerirea dealului 203 Meter Hill la 5 decembrie 1904, tunul a fost folosit pentru scufundarea sistematică a flotei rusești din Pacific în portul Port Arthur. Mai multe nave de luptă rusești au fost scufundate, apoi ridicate și încorporate în marina japoneză. În noiembrie 1939, în timpul celui de-al doilea război chino-japonez, tunurile au fost folosite la fluviul Galben, unde au distrus un tunel feroviar pentru mai mult de trei luni. În 1945, din cauza lipsei de alternative, au fost reactivate pentru apărarea costieră a Japoniei împotriva așteptatei debarcări a aliaților, fiind desfășurate în total 91 de exemplare pe insulele Kjúšú, Shikoku, Honshu și Hokkaido. Două baterii au fost folosite și în timpul invaziei sovietice în Manciuria, fiind amplasate în fortăreața Najin din Rason.

Variante

Curiozități

• Tunul a fost inițial destinat apărării costiere și luptei împotriva navelor, dar din cauza lipsei tunurilor grele de asediu a fost folosit ca armă de asediu în războiul ruso-japonez.
• Unitățile rusești numeau proiectilele acestui tun „trenuri urlătoare” datorită sunetului caracteristic înainte de impact.
• În timpul asediului Port Arthur au fost trase peste 16.949 de proiectile din aceste tunuri.
• După cucerirea dealului 203 Meter Hill, tunul a fost folosit pentru scufundarea flotei rusești din Pacific în portul Port Arthur.
• În 1945 au fost desfășurate în total 91 de tunuri pentru apărarea costieră a Japoniei împotriva așteptatei debarcări a aliaților.

Întrebări frecvente

Când a fost dezvoltat tunul de 28 cm L/10?

Tunul a fost proiectat în anul 1884 de compania britanică Armstrong.

Unde a fost produs tunul pentru Japonia?

Tunul a fost produs în uzina japoneză Osaka Artillery Arsenal.

Care a fost rolul principal al tunului la introducerea sa?

Inițial a fost destinat apărării costiere și luptei împotriva navelor.

În ce conflicte a fost folosit tunul?

A fost folosit în războiul ruso-japonez, al doilea război chino-japonez și în 1945 pentru apărarea costieră a Japoniei.