Lee-Enfield
Pușcă britanică cu repetiție renumită pentru rata rapidă de foc datorită boltului cilindric neted.
Descriere
Puștile Lee-Enfield reprezintă un reper important în evoluția armelor de infanterie ale armatei britanice și ale țărilor din Commonwealth. Dezvoltarea lor a continuat modelul anterior Lee-Metford, care a fost adoptat în 1889 cu un încărcător detașabil de tip Lee. În 1895 a fost prezentată pușca Lee-Enfield Mk.I, care se diferenția prin noua canelură a țevii și mici modificări ale miraului. Un pas semnificativ a fost introducerea variantei scurtate SMLE (Short Magazine Lee-Enfield) în 1902, care a unificat armamentul întregii armate și a permis o încărcare mai rapidă cu benzi.
Din punct de vedere constructiv, Lee-Enfield se remarcă prin încărcătorul detașabil de zece cartușe, ceea ce era peste standard pentru acea vreme. Puștile au fost modernizate treptat, apărând diverse variante cu modificări ale miraului, păcii și altor detalii. După al Doilea Război Mondial a fost dezvoltată și varianta de lunetist L42 A1, care folosea noul cartuș standardizat 7,62 × 51 mm NATO și era echipată cu un lunetist optic.
Date tehnice
| Țara de origine | Marea Britanie |
|---|---|
| Introducere | 1895 |
| Cartuș | .303 British |
| Capacitate | 10 cartușe |
Serviciu și utilizare în luptă
Puștile Lee-Enfield au constituit, de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, armamentul principal de infanterie al forțelor armate britanice și al armatelor din Commonwealth. Au fost folosite și după al Doilea Război Mondial, de exemplu în luptele din Orientul Mijlociu și în timpul conflictului din Insulele Falkland.
Variantele de lunetist Lee-Enfield, în special L42 A1, au fost utilizate în diverse conflicte până în anii 1980, când au fost treptat înlocuite cu arme mai moderne.
Variante
Curiozități
- Puștile Lee-Enfield au fost arma principală de infanterie a armatei britanice și a Commonwealth-ului de la sfârșitul secolului al XIX-lea până la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
- Încărcătorul Lee-Enfield avea o capacitate de 10 cartușe, ceea ce era peste standard la momentul introducerii sale.
- Varianta de lunetist L42 A1 a fost folosită până în conflictul din Insulele Falkland din anii 1980.
- Puștile Lee-Enfield au fost produse în numeroase variante, inclusiv carabine și versiuni de lunetist.
- După introducerea cartușului 7,62 × 51 mm NATO, Lee-Enfield a fost adaptată în varianta L42 A1.
Întrebări frecvente
- Ce cartuș folosea pușca Lee-Enfield?
- Standard folosea cartușul .303 British (7,7 mm), iar varianta ulterioară de lunetist L42 A1 folosea cartușul 7,62 × 51 mm NATO.
- Când a fost introdusă pușca Lee-Enfield în dotare?
- Prima variantă Lee-Enfield Mk.I a fost introdusă în 1895, iar varianta principală scurtată SMLE No. 1 Mk. I în 1902.
- Care era capacitatea încărcătorului Lee-Enfield?
- Încărcătorul detașabil avea o capacitate de 10 cartușe.
- A fost folosită pușca Lee-Enfield și după al Doilea Război Mondial?
- Da, a fost folosită și după al Doilea Război Mondial, de exemplu în luptele din Orientul Mijlociu și în timpul conflictului din Insulele Falkland.