LGM-25C Titan II

Descriere

Titan II a fost dezvoltat ca succesor al rachetei Titan I, având o capacitate de încărcare dublă și utilizând combustibili hipergolici stabili (Aerozine 50 și tetroxid de dinitrogen), ceea ce a permis un start rapid direct din siloz. Din punct de vedere constructiv, era o rachetă cu două trepte și diametrul de 3 metri, fiecare treaptă având propriile rezervoare de combustibil și oxidant, care formau totodată învelișul exterior al rachetei. Prima treaptă avea o structură intermediară, rezervor de oxidant și rezervor de combustibil, iar a doua treaptă conținea sistemul de control și unitatea de măsurare inerțială (IMU).

Dezvoltarea Titan II a început în 1960, când Glenn L. Martin Company a primit comanda pentru o versiune îmbunătățită a Titan I. Racheta a fost echipată cu navigație inerțială și pilot automat, care menținea zborul stabil în prima treaptă și transmitea date către a doua treaptă. Sistemul inițial de navigație IBM ASC-15 a fost ulterior înlocuit cu un sistem mai modern Delco USGS. Dezvoltarea a fost complicată de problemele legate de vibrațiile denumite „pogo” și de instabilitatea arderii motoarelor, care au fost parțial rezolvate prin modificări ale construcției și ale sistemelor de presiune. Titan II a fost de asemenea adaptat ca rachetă purtătoare pentru programele spațiale NASA, de exemplu pentru programul Gemini.

Date tehnice

Serviciu și utilizare în luptă

Titan II a servit ca o componentă cheie a descurajării nucleare strategice a SUA în timpul Războiului Rece, fiind amplasat în silozuri subterane rezistente la atacuri nucleare. Capacitatea sa de lansare rapidă (în 60 de secunde) și capacitatea de a transporta cea mai mare ogivă nucleară americană W-53 cu o putere de 9 megatone îl făceau un element important al represaliilor. Rachetele erau sub controlul direct al președintelui SUA, care putea autoriza lansarea lor printr-un sistem complex de coduri și măsuri de securitate.

Pe lângă utilizarea militară, versiunile modificate ale Titan II au fost folosite ca rachete purtătoare pentru lansarea sateliților și a navelor spațiale pilotate NASA, inclusiv programul Gemini. Aceste modificări au fost operate până în 2003 de la baza aeriană Vandenberg din California.

Variante

Curiozități

• Titan II a purtat cea mai mare ogivă nucleară individuală pe care a avut-o vreodată o ICBM americană.
• Utilizarea combustibililor hipergolici stabili a permis lansarea direct din siloz în 60 de secunde, o accelerare semnificativă față de Titan I.
• La lansare, doi operatori trebuiau să rotească simultan cheile în decurs de două secunde și să le mențină timp de cinci secunde pentru a iniția secvența de lansare.
• Problema vibrațiilor denumite „pogo” a fost atât de gravă încât NASA a cerut eliminarea acesteia pentru zborurile pilotate, însă USAF a considerat-o suficient de controlată pentru utilizarea militară.
• Titan II a fost prima ICBM americană cu două trepte care putea fi lansată direct din siloz fără necesitatea ridicării și alimentării prealabile.

Întrebări frecvente

Ce tip de combustibili utiliza Titan II?

Titan II utiliza combustibili hipergolici stabili, în special Aerozine 50 (un amestec de hidrazină și UDMH) ca și combustibil și tetroxid de dinitrogen ca oxidant.

Care a fost ogiva nucleară principală a Titan II?

Titan II purta ogiva nucleară W-53 cu o putere de 9 megatone.

Unde erau amplasate rachetele Titan II și de unde erau lansate?

Rachetele Titan II erau amplasate în silozuri subterane rezistente la atacuri nucleare și erau lansate direct din siloz.

A fost Titan II folosit și pentru programe spațiale civile?

Da, versiunile modificate ale Titan II au fost folosite ca rachete purtătoare pentru NASA, de exemplu pentru programul Gemini.