SNCAC NC 1080

Descriere

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, aviația navală franceză Aéronavale dispunea doar de două portavioane mici, împrumutate sau închiriate de la aliați, și planifica construirea propriului portavion mai mare PA-28. Toate avioanele lor erau cu piston și depășite în epoca motoarelor cu reacție. Francezii nu aveau un motor cu reacție propriu și au licențiat motorul britanic Rolls-Royce Nene pentru dezvoltarea propriilor avioane cu reacție. În 1946, Aéronavale a lansat o cerință pentru un avion de vânătoare cu reacție pentru portavioane, cu o viteză de peste 900 km/h, o rată de urcare de peste 25 m/s și armament format din trei tunuri de 30 mm.

SNCAC NC 1080 a fost un avion de vânătoare monopost cu aripă joasă, cu un unghi de săgeată de 22°30' și fuselaj cu secțiune circulară. Era propulsat de un motor cu reacție Rolls-Royce Nene 102 cu tracțiune de 22,2 kN. Avionul avea radar în bot, tren de aterizare triciclu retractabil și aripi rabatabile pentru utilizarea pe portavioane. O caracteristică neobișnuită era absența eleroanelor pe aripi, funcția lor fiind îndeplinită de „compensatoare” speciale – o combinație de flapsuri duble cu fante și evacuare – și spoilere, care serveau și ca frâne în zborul în picaj. Rezervorul de combustibil avea o capacitate de 1950 litri, iar pilotul stătea într-o cabină blindată cu scaun catapultabil.

Dezvoltarea a fost complicată de probleme cu noul sistem de control al zborului, care s-a dovedit ineficient în timpul zborurilor de test și a trebuit modificat. După falimentul SNCAC și fuziunea cu SNCAN, dezvoltarea a continuat, spoilerele fiind înlocuite cu eleroane, iar alte modificări au îmbunătățit manevrabilitatea. Prototipul a efectuat primul zbor în 1949, dar după mai multe modificări și teste a fost distrus într-un accident în 1950, în care pilotul a decedat. Investigația cauzei accidentului nu a fost reușită, iar fără un alt prototip proiectul a fost anulat. În cele din urmă, Aéronavale a ales avionul britanic de Havilland Sea Venom produs sub licență.

Date tehnice

Serviciu și utilizare în luptă

SNCAC NC 1080 nu a fost niciodată introdus în serviciu. Prototipul a fost folosit doar pentru zboruri de test și dezvoltare, programul fiind încheiat după accidentul singurului prototip în 1950, în care pilotul a murit. Astfel, avionul nu a îndeplinit cerințele Aéronavale și nu a fost inclus în dotarea operațională. În locul său a fost ales în cele din urmă avionul britanic de Havilland Sea Venom produs sub licență pentru nevoile aviației navale franceze.

Curiozități

• Avionul nu avea eleroane clasice, folosind în schimb inovativele „compensatoare” și spoilere pentru controlul înclinării, care s-au dovedit ineficiente în timpul zborurilor de test.
• Întregul fuselaj posterior al avionului putea fi demontat pentru acces facil la motor.
• Prototipul a fost finalizat cu tren de aterizare fix temporar și abia ulterior a primit trenul retractabil.
• După falimentul producătorului SNCAC, proiectul a fost continuat de noua companie SNCAN (ulterior Nord Aviation).
• Accidentul prototipului din 1950 a fost fatal, iar cauza a rămas neelucidată, ceea ce a condus la anularea proiectului.

Întrebări frecvente

Ce motor propulsa SNCAC NC 1080?

Folosea un motor cu reacție Rolls-Royce Nene 102 cu tracțiune de 22,2 kN.

De ce a fost anulat proiectul NC 1080?

Proiectul a fost anulat după un accident fatal al singurului prototip în 1950, în care pilotul a murit, iar fără un alt prototip nu a fost posibilă continuarea dezvoltării.

Care a fost inovația principală în controlul zborului NC 1080?

Avionul folosea în loc de eleroane o combinație de „compensatoare” și spoilere pentru controlul înclinării, dar acest sistem s-a dovedit ineficient.

Care era armamentul planificat pentru NC 1080?

Trei tunuri automate de 30 mm cu posibilitatea de a purta bombe sau rachete neghidate.