Trebuchet
Mașină puternică de asediu cu contragreutate, capabilă să arunce pietre grele asupra zidurilor și în orașele fortificate.
Descriere
Trebuchetul era o "praștie" mare cu rază lungă, de construcție din lemn, destinată în principal pentru distrugerea clădirilor și zidurilor, dar putea fi folosit și împotriva formațiunilor compacte de infanterie. Funcționa pe principiul pârghiei, adică o pârghie cu brațe inegale și contragreutate, spre deosebire de catapulte, care foloseau momentul de torsiune. Construcția includea o grindă lungă pe o axă transversală, care se mișca ca un pendul. Pe brațul mai scurt și mai puternic era agățată o greutate mare, de obicei o ladă de lemn umplută cu pietre, în timp ce pe brațul mai lung era agățat cu un cârlig și o frânghie un sac (din piele), în care se puneau proiectilele.
Brațul lung era tras cu o frânghie și o manivelă spre pământ și apoi eliberat printr-un mecanism simplu de declanșare. Proiectilul era aruncat pe o traiectorie balistică datorită forței duble – contragreutatea și elasticitatea brațului. Lungimea sacului de aruncare prelungea lungimea efectivă a brațului și permitea o viteză mai mare de lansare. Țintirea se realiza prin schimbarea contragreutății, a lungimii sacului, a distanței față de țintă și a greutății proiectilului.
Date tehnice
| Origine | Europa și Asia medievală |
|---|---|
| Perioadă | Evul Mediu |
| Principiu | pârghie cu contragreutate |
| Muniție | pietre grele (peste 100 kg) |
Serviciu și utilizare în luptă
Majoritatea specialiștilor sunt de acord că trebuchetul a fost inventat în secolul al XIII-lea și a devenit una dintre principalele arme de asediu ale Evului Mediu târziu, până când în secolul al XV-lea a fost înlocuit de tunurile de asediu. A cunoscut o renaștere temporară în timpul cuceririi Americii Centrale, când Hernán Cortés l-a folosit la asediul Tenochtitlánului ca înlocuitor pentru tunurile insuficiente, dar utilizarea sa a fost doar temporară.
În 1779, forțele britanice care apărau Gibraltarul asediat au construit un trebuchet, dar acesta probabil nu a avut un impact semnificativ în lupte. Trebuchetele puteau arunca nu doar pietre, ci și proiectile incendiare sau muniție biologică, de exemplu la asediul castelului Karlštejn în 1422, când husiții au folosit butoaie umplute cu cadavre și dejecții.
Curiozități
- Trebuchetul funcționa pe principiul pârghiei cu brațe inegale și contragreutate, nu pe principiul torsiunii ca catapulta.
- S-a demonstrat experimental că trebuchetele puteau atinge o precizie foarte mare, cu o abatere de doar 20 cm în testele de la Runneburg.
- Pe lângă pietre, ca proiectile erau folosite și butoaie incendiare și muniție biologică, cum ar fi cadavre sau dejecții.
- La asediul castelului Karlštejn în 1422 au fost aruncate până la 2 000 de bucăți de muniție biologică.
- Trebuchetul a cunoscut o scurtă renaștere în timpul cuceririi Americii Centrale de către Hernán Cortés.
Întrebări frecvente
- Pe ce principiu funcționa trebuchetul?
- Trebuchetul funcționa pe principiul pârghiei cu brațe inegale și contragreutate, care permitea aruncarea proiectilelor grele pe o traiectorie balistică.
- Când și unde a fost folosit cel mai mult trebuchetul?
- A fost folosit cel mai mult între secolele XIII și XV ca armă principală de asediu în Evul Mediu târziu.
- Ce tipuri de muniție putea arunca trebuchetul?
- Pe lângă pietre, putea arunca și butoaie incendiare, snopi de paie îmbibați cu ulei și muniție biologică, cum ar fi cadavre sau dejecții.
- Cât de precis era trebuchetul la tragere?
- În teste, abaterea proiectilelor succesive era de doar 20 cm, iar în condiții climatice variate putea ajunge până la zece metri.