Bătălia de la Saipan

Context și cauze

Saipan a fost teritoriu mandatar japonez din 1922 după primul război mondial. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a devenit un punct cheie în strategia pacifică a Aliaților, care urmăreau să avanseze spre insulele japoneze și să creeze baze pentru bombardierele B-29, capabile să lovească Japonia.

Aliații au ales strategia numită „salturi de broască”, ocolind zonele puternic apărate și concentrându-se pe Marianele pentru a obține baze adecvate pentru atacuri aeriene. Japonezii se așteptau mai degrabă la un atac asupra Carolinei sau Palau, și prin urmare nu erau pe deplin pregătiți pentru invazia pe Saipan. Comandamentul japonez a pregătit apărarea în cadrul operațiunii A-gō, care avea scopul de a respinge invazia aliată și de a provoca o bătălie navală decisivă.

Forțe și comandanți

Forțele americane sub comanda generalului Holland M. Smith includeau aproximativ 60 000 de oameni, în special 2-a și 4-a divizie de infanterie marină și 27-a divizie de infanterie a armatei. Flota de invazie număra peste 500 de nave și 300 000 de oameni, inclusiv 15 portavioane sub comanda amiralului Marc A. Mitscher. Japonezii aveau pe insulă aproximativ 32 000 de soldați, inclusiv 6 000 de unități navale, sub comanda generalului Yoshitsugu Saitō și a altor comandanți. Apărarea era concentrată pe coasta de vest, unde se aștepta atacul, și dispunea de aproximativ 80 de tancuri și poziții extinse de artilerie.

Desfășurarea bătăliei

Înainte de invazie au avut loc bombardamente masive aeriene și navale, care însă nu au reușit să distrugă complet pozițiile defensive japoneze. Debarcarea a început dimineața zilei de 15 iunie 1944, când unitățile americane au debarcat pe mai multe plaje ale coastei de vest a insulei Saipan. Deși plajele erau fortificate și japonezii au tras intens asupra atacatorilor, americanii au creat până seara un cap de pod și au început să descarce tehnică grea.

Japonezii au lansat contraatacuri nocturne, care au fost respinse datorită puterii de foc a tancurilor americane, artileriei și sprijinului navelor. În zilele următoare, americanii au extins controlul asupra jumătății sudice a insulei și au cucerit treptat punctele cheie, inclusiv aeroportul Aslito. Rezistența japoneză a fost puternică, inclusiv prin utilizarea tancurilor în contraatacuri, dar a slăbit treptat.

După mai mult de trei săptămâni de lupte grele, americanii au controlat complet insula. Înainte de căderea finală a Saipanului, peste 10 000 de civili japonezi s-au sinucis pentru a evita capturarea. Rezistența finală a soldaților japonezi s-a încheiat cu un atac masiv gyokusai, în care au murit peste 3 000 de soldați.

Straty

Pierderile totale de ambele părți sunt estimate la peste 46 000 de soldați americani și japonezi și peste 8 000 de victime civile. Pierderile americane în prima zi a debarcării au depășit 2 000 de oameni, iar pierderile soldaților japonezi în atacul masiv final au fost peste 3 000. Cifrele exacte nu sunt documentate fiabil și variază în funcție de surse.

Consecințe și importanță

Capturarea Saipanului a însemnat o breșă în perimetrul defensiv intern japonez și a permis Aliaților să înființeze baze aeriene pentru bombardierele B-29, care puteau ataca insulele de origine japoneze. Bătălia a contribuit, de asemenea, la demisia prim-ministrului japonez Hideki Tōjō și a fost un pas important în înfrângerea treptată a Japoniei în Pacific.

Pierderile mari și rezistența puternică a unităților japoneze au influențat planificarea americană a viitoarelor invazii, inclusiv atacul planificat asupra insulelor japoneze. Insula Saipan a devenit un punct important pentru bombardamentele strategice asupra Japoniei și a contribuit semnificativ la sfârșitul treptat al războiului în Pacific.

Etape-cheie

1. Bombardamente pregătitoare și raiduri aeriene (11–14 iunie) — Forțele aeriene și navale americane au efectuat atacuri extinse asupra aeroporturilor și pozițiilor japoneze, obținând superioritate aeriană.
2. Debarcarea (15 iunie) — Unitățile americane au debarcat pe coasta de vest a insulei Saipan și au creat un cap de pod în ciuda rezistenței puternice japoneze.
3. Contraatacuri nocturne japoneze și consolidarea capului de pod (15–20 iunie) — Japonezii au lansat o serie de atacuri nocturne respinse, în timp ce americanii extindeau controlul asupra părții sudice a insulei.
4. Avans și cucerirea pozițiilor cheie (după 20 iunie) — Americanii au avansat în interiorul insulei, cucerind aeroportul și alte puncte strategice, până au controlat complet insula.

Armament și tehnică

Curiozități

• Înainte de ocuparea completă a insulei, peste 10 000 de civili japonezi s-au sinucis aruncându-se de pe stânci pentru a evita capturarea.
• Bătălia de la Saipan a făcut parte din operațiunea Forager, care a început simultan cu invazia în Europa (Ziua Z).
• În bătălie a fost folosit un număr mare de tancuri japoneze, ceea ce a fost neobișnuit în comparație cu alte bătălii din Pacific.
• Americanii au folosit lance-flăcări motorizate pe tancurile M3 Stuart, care au fost foarte eficiente împotriva fortificațiilor japoneze.
• Bătălia de la Saipan a condus la bătălia din Marea Filipinelor, care a distrus practic aviația japoneză de pe portavioane.

Întrebări frecvente

Când și unde a avut loc bătălia de la Saipan?

Bătălia a avut loc pe insula Saipan din arhipelagul Marianelor, între 15 iunie și 9 iulie 1944.

Cine au fost principalii participanți la bătălie?

De partea Statelor Unite au participat 2-a și 4-a divizie de infanterie marină și 27-a divizie de infanterie a armatei, iar de partea Japoniei 43-a divizie a armatei imperiale și alte unități.

Care a fost rezultatul bătăliei de la Saipan?

Unitățile americane au ocupat insula după lupte grele și au zdrobit rezistența japoneză.

Ce importanță a avut bătălia de la Saipan pentru cursul războiului?

Capturarea Saipanului a permis Aliaților să înființeze baze aeriene pentru bombardierele B-29, capabile să atace Japonia, și a slăbit apărarea japoneză în Pacific.