Bătălia din Golful Leyte

Context și cauze

În anul 1944, marina japoneză era puternic slăbită după înfrângerea din Bătălia de pe Marea Filipinelor și nu dispunea de o forță aeriană suficientă sau de piloți experimentați. Cu toate acestea, conducerea japoneză a decis să apere Filipinele, care reprezentau un punct strategic pentru aprovizionarea și apărarea Japoniei.

Aliații planificau o invazie pe insula Leyte din Filipine pentru a întrerupe rutele de aprovizionare japoneze și a pregăti calea pentru o ofensivă ulterioară spre Japonia. Forțele americane sub comanda amiralului Wilkinson au început debarcarea pe 20 octombrie 1944 cu sprijinul celei de-a 3-a și a 7-a flote, în timp ce comanda japoneză a pregătit un plan complex, Șó-ičigó, care prevedea folosirea ca momeală a Diviziei de Nord și atacul Diviziilor Centrale și de Sud asupra forțelor de invazie.

Forțe și comandanți

Forțele americane includeau a 3-a flotă sub comanda amiralului William F. Halsey, compusă din portavioane rapide împărțite în patru grupuri operaționale, și a 7-a flotă sub comanda viceamiralului Thomas C. Kinkaid, împărțită în forțe de sprijin, aripa stângă și dreaptă și divizia portavioanelor de escortă.

Forțele japoneze erau împărțite în trei divizii: Divizia de Nord sub comanda viceamiralului Jisaburō Ozawa, care avea rolul de a atrage forțele americane; Divizia Centrală sub comanda viceamiralului Takeo Kurita, care trebuia să atace forțele de invazie dintr-o parte; și Divizia de Sud sub comanda viceamiralilor Shōji Nishimura și Kiyohide Shima, care trebuia să atace din cealaltă parte și să închidă cleștele.

Desfășurarea bătăliei

Bătălia a constat în patru confruntări principale. La 23 octombrie, submarinele americane Darter și Dace au scufundat două crucișătoare grele japoneze și au avariat altele, inclusiv nava amiral a lui Kurita. Divizia Centrală a continuat înaintarea, dar la 24 octombrie a fost atacată de forțele aeriene ale celei de-a 3-a flote, în urma cărora portavionul ușor Princeton a fost scufundat, iar nava de luptă Musashi a fost grav avariată și în cele din urmă scufundată.

Divizia de Sud a fost aproape distrusă la 25 octombrie în strâmtoarea Surigao de către navele de luptă americane și distrugătoare, fiind scufundate navele de luptă Fusō și Yamashiro. Divizia de Nord a fost aproape complet scufundată la 25 octombrie în Bătălia de la Capul Engaño, inclusiv patru portavioane.

Divizia Centrală a lui Kurita a pătruns neobservată la 25 octombrie lângă insula Samar, unde s-a confruntat cu portavioanele de escortă americane și distrugătoarele în Bătălia de la Insula Samar. Deși a fost supusă unei presiuni puternice și a suferit pierderi, a fost forțată să se retragă sub atacurile aviației și distrugătoarelor.

Straty

Pierderile Statelor Unite au inclus scufundarea portavionului ușor USS Princeton cu 108 morți și crucișătoare ușoare și distrugătoare, numărul total al pierderilor nefiind exact documentat. Pe partea japoneză au fost scufundate nave importante de luptă Musashi, Fusō, Yamashiro, portavioanele Chitose, Zuikaku, Zuihō, Chiyoda și alte nave, fiind uciși cinci amirali japonezi. Cifrele exacte ale pierderilor nu sunt confirmate cu certitudine.

Consecințe și importanță

Bătălia din Golful Leyte a însemnat o înfrângere decisivă pentru marina japoneză, care a suferit pierderi din care nu s-a mai recuperat până la sfârșitul războiului. Statele Unite au obținut supremația în Pacific și au putut continua ofensiva spre Japonia.

Bătălia a fost și prima în care japonezii au folosit atacuri sinucigașe organizate kamikaze, având un impact semnificativ asupra cursului războiului. În ansamblu, bătălia a fost una dintre cele mai mari bătălii navale din istorie, implicând peste 545 de nave de război și peste un sfert de milion de marinari.

Comandanți

Tehnică folosită

Etape-cheie

1. Atacul submarinelor în Pasajul Palawan — La 23 octombrie, submarinele americane au scufundat două crucișătoare grele japoneze și au avariat altele, slăbind Divizia Centrală a lui Kurita.
2. Bătălia de pe Marea Sibuyan — La 24 octombrie, portavioanele americane au atacat Divizia Centrală, scufundând nava de luptă Musashi și avariind alte nave.
3. Bătălia din strâmtoarea Surigao — La 25 octombrie, navele de luptă și distrugătoarele americane au distrus majoritatea Diviziei de Sud în strâmtoarea Surigao.
4. Bătălia de la Capul Engaño — La 25 octombrie, forțele americane au scufundat majoritatea Diviziei de Nord japoneze, care servea ca momeală.
5. Bătălia de la Insula Samar — La 25 octombrie, Divizia Centrală a lui Kurita a atacat neașteptat portavioarele de escortă americane slab protejate, dar a fost în cele din urmă respinsă.

Armament și tehnică

Curiozități

• Bătălia din Golful Leyte a fost cea mai mare bătălie navală din Pacific în al Doilea Război Mondial și una dintre cele mai mari din istorie.
• În timpul bătăliei a avut loc prima utilizare organizată a piloților sinucigași japonezi kamikaze.
• Amiralul Halsey a făcut o greșeală strategică trimițând a 3-a flotă să urmărească Divizia de Nord, lăsând astfel strâmtoarea San Bernardino neprotejată.
• Navele de luptă japoneze Yamato și Musashi au fost două dintre cele mai mari nave de război ale timpului lor și au jucat un rol cheie în bătălie.
• Bătălia din Golful Leyte a marcat sfârșitul capacității Japoniei de a purta război naval pe oceanul deschis.

Întrebări frecvente

Când și unde a avut loc bătălia din Golful Leyte?

Bătălia a avut loc între 23 și 26 octombrie 1944 în Golful Leyte, Filipine.

Cine au fost principalii participanți la bătălia din Golful Leyte?

Pe partea Statelor Unite ale Americii au fost a 3-a și a 7-a flotă, iar pe partea japoneză Diviziile de Nord, Centrală și de Sud.

Care a fost rezultatul bătăliei din Golful Leyte?

Bătălia a fost câștigată de Statele Unite ale Americii, marina japoneză suferind o înfrângere decisivă.

Ce a fost semnificativ în tactica marinei japoneze în această bătălie?

Japonezii au folosit planul Șó-ičigó, care includea momeala Diviziei de Nord și atacul în clește al Diviziilor Centrală și de Sud.