Asediul Sarajevo

Context și cauze

După moartea mareșalului Josip Broz Tito în 1980, a avut loc o creștere semnificativă a sentimentelor naționaliste în Iugoslavia, ceea ce a dus la diviziuni între grupurile etnice. În Bosnia și Herțegovina, după primele alegeri multipartite din 1990 și declararea independenței Croației și Sloveniei, a izbucnit un conflict privind rămânerea în Iugoslavia, care a escaladat tensiunile între sârbi, bosniaci și croați.

În 1991 a fost elaborat planul RAM, al cărui scop era organizarea sârbilor din afara Serbiei și pregătirea unui cadru pentru un nou stat sârb. Bosnia și Herțegovina a declarat independența în octombrie 1991, urmată de un referendum în februarie 1992, boicotat de sârbi. Aceasta a condus la crearea Republicii Sârbe Bosnia și Herțegovina (ulterior Republica Sârbă) și la escaladarea conflictului.

Forțe și comandanți

Armata Populară Iugoslavă (JNA) a dislocat în iarna 1991/1992 pe dealurile din jurul orașului Sarajevo artilerie grea și tancuri, în total aproximativ 150 de mortiere și 250 de tancuri, pregătind asediul conform planului de la sfârșitul anului 1991. După declararea independenței Bosniei și Herțegovinei, JNA a fost înlocuită de Armata Republicii Sârbe (VRS) sub comanda generalului Ratko Mladić.

Apărarea orașului era asigurată de Armata Republicii Bosnia și Herțegovina (ARBiH) cu aproximativ 70 000 de soldați, care însă erau prost echipați și nu dispuneau de arme grele sau tehnică blindată. Forțele sârbe aveau avantajul tehnicii militare grele și al poziției geografice, controlând dealurile care înconjurau orașul.

Desfășurarea bătăliei

Asediul a început pe 5 aprilie 1992, când JNA a ocupat aeroportul Sarajevo, iar forțele sârbe au început bombardarea orașului. Din 2 mai 1992 a fost instituit un blocaj total al orașului, fiind blocate principalele căi de acces și întrerupte aprovizionările cu alimente, medicamente, apă, electricitate și gaze.

În timpul asediului, orașul era bombardat zilnic din peste 200 de poziții situate pe dealurile înconjurătoare, forțele sârbe folosind artilerie, tancuri și lunetiști. Apărătorii orașului, ARBiH, au lansat câteva zeci de ofensive, care însă nu au avut succes și asediul nu a fost spart.

În 1993 au avut loc evenimente importante, precum asasinarea viceprim-ministrului Hakija Turajlić și declararea orașului Sarajevo ca zonă sigură ONU. În 1994 au avut loc masacre pe piața Markale, care au condus la intervenția internațională a NATO.

Asediul a fost încheiat după campania aeriană NATO cu denumirea de cod Operațiunea Forța Decisivă în 1995 și semnarea ulterioară a Acordului de la Dayton în decembrie 1995.

Straty

În timpul asediului au fost uciși în total 13 952 de oameni, dintre care 5 434 civili. Armata Republicii Bosnia și Herțegovina a suferit 6 137 victime, în timp ce forțele bosniaco-sârbe au avut 2 241 de soldați uciși. Aceste cifre sunt documentate; estimările nu diferă.

Consecințe și importanță

Asediul Sarajevo a fost cel mai lung asediu al unui oraș capitală din istoria militară modernă și a avut un impact devastator asupra orașului și locuitorilor săi. Au fost cauzate pagube materiale extinse, fiind distruse până la 35 000 de clădiri, iar populația orașului a suferit lipsuri de servicii de bază și pierderi civile ridicate.

După război, Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie a condamnat mai mulți lideri sârbi pentru crime împotriva umanității comise în timpul asediului, inclusiv pentru terorism. Comunitatea internațională a alocat resurse considerabile pentru reconstrucția orașului, iar urmele asediului au fost vizibile încă zece ani după încheierea conflictului.

Asediul a contribuit, de asemenea, la intervenția internațională a NATO și la semnarea Acordului de la Dayton, care a pus capăt războiului din Bosnia și a stabilit un nou cadru politic în Bosnia și Herțegovina.

Etape-cheie

1. Pregătirea asediului și dislocarea JNA — În iarna 1991/1992 a fost dislocată tehnică militară grea pe dealurile din jurul orașului Sarajevo și au început pregătirile pentru asediu.
2. Începerea asediului și blocada orașului — Pe 5 aprilie 1992 a început bombardarea orașului, iar pe 2 mai a fost instituit blocajul total.
3. Masacrele de pe piața Markale — În 1994 au avut loc două masacre care au condus la intervenția internațională a NATO.
4. Campania aeriană NATO și încheierea asediului — În 1995 NATO a lansat Operațiunea Forța Decisivă, care a dus la încheierea asediului și semnarea Acordului de la Dayton.

Armament și tehnică

Curiozități

• Asediul a durat 1 425 de zile, de trei ori mai mult decât Bătălia de la Stalingrad și cu peste un an mai mult decât asediul Leningradului.
• În timpul asediului, în oraș erau trase zilnic aproximativ 300 de proiectile, cel mai mare număr fiind pe 22 iulie 1993 – 3 777 de proiectile.
• Locuitorii Sarajevo au rezistat în anumite faze ale asediului până la șase luni fără aprovizionare cu gaze, electricitate sau apă.
• După război, liderii sârbi Stanislav Galić și Dragomir Milošević au fost condamnați la închisoare pe viață și respectiv 29 de ani pentru crime comise în timpul asediului.
• Primăria Sarajevo a fost incendiată în august 1992 de focuri de artilerie provenite din pozițiile sârbești.

Întrebări frecvente

Când a început și când s-a încheiat asediul Sarajevo?

Asediul a început pe 5 aprilie 1992 și s-a încheiat pe 29 februarie 1996.

Cine a asediat Sarajevo?

Inițial Armata Populară Iugoslavă, ulterior Armata Republicii Sârbe.

Care au fost pierderile în timpul asediului?

Au fost uciși în total 13 952 de oameni, inclusiv 5 434 civili; ARBiH a suferit 6 137 victime, iar forțele bosniaco-sârbe 2 241 de soldați uciși.

Care au fost consecințele asediului?

Asediul a dus la pagube materiale extinse, pierderi civile ridicate și o intervenție internațională care a dus la încheierea războiului din Bosnia.