Paul Schmitt P.S.7

Descriere

Paul Schmitt P.S.7 a fost un bombardier biplan cu două locuri francez din perioada Primului Război Mondial, dezvoltat ca o versiune mărită a modelului anterior Paul Schmitt Aerobus. Construcția se baza pe un biplan cu trei montanți, optic împărțit în șase montanți prin adăugarea de întărituri asemănătoare celor de la SPAD VII. Fuzelajul era format dintr-un schelet de lemn acoperit cu pânză, la fel ca și aripile. Motorul Renault 12Fb de 250 cp era montat în față pe o suspensie metalică și acoperit cu panouri metalice cu radiator frontal. Echipajul – pilotul și observatorul – stăteau în spatele aripilor, în timp ce rezervoarele de combustibil și ulei erau plasate în fața pilotului, chiar în spatele motorului.

Trenul de aterizare era realizat din tuburi de oțel cu axă orizontală fixă a roților. Armamentul consta în două mitraliere sincronizate calibru 7,7 mm – unul pentru pilot și altul pentru observator. Sub aripi erau suspendate suporturi pentru bombe cu o greutate totală de 150 kg. P.S.7 a renunțat la utilizarea unghiului variabil al aripilor, prezent la modelele anterioare.

Date tehnice

Serviciu și utilizare în luptă

Escadrilele Groupe de bombardement 3 (GB.3), în special cele patru escadrile PS.125-128, au folosit P.S.7 pe frontul de vest. Ultima serie livrată escadrilei PS.128 avea tren de aterizare cu patru roți pentru o manipulare mai bună la sol. Deși P.S.7 a fost proiectat în 1915, la intrarea în serviciu era deja învechit. Viteza redusă și greutatea mare făceau avionul o țintă ușoară pentru armele antiaeriene și vânătorii inamici. Nici motorul mai puternic Renault de 265 cp nu a reușit să elimine aceste deficiențe în mod suficient.

Prin urmare, P.S.7 a fost folosit în principal ca bombardier nocturn împotriva țintelor lungi, cum ar fi gări și depozite de aprovizionare. Printre acțiunile importante s-au numărat raidurile din aprilie și mai 1917 asupra gării Marl și Crécy-sur-Serre și asupra aerodromului german de la Saint-Quentin. Dimensiunea și manevrabilitatea dificilă a avionului îngreunau bombardamentul precis, iar fiabilitatea motorului era scăzută, ceea ce a dus la scăderea numărului operațional la douăsprezece aparate. Echipajele purtau adesea o mitralieră Lewis suplimentară și muniție, ceea ce reducea încărcătura de bombe la 90 kg. Ultimul atac major a avut loc pe 20 octombrie 1917, după care aparatele au fost înlocuite cu modele mai moderne Sopwith 1½ Strutter și Breguet 14 și transferate în unități de antrenament.

Curiozități

• P.S.7 era denumit și B.R.A.H. (Bomber Renault Aile Haute), ceea ce înseamnă „bombardier Renault cu aripă înaltă”.
• Fiecare dintre cei trei montanți ai aripilor era împărțit prin întărituri suplimentare, astfel încât avionul părea optic un biplan cu șase montanți.
• Ultima serie de P.S.7 avea tren de aterizare cu patru roți pentru o manipulare mai bună la sol.
• P.S.7 era deja învechit la intrarea în serviciu, iar viteza sa redusă îl făcea o țintă ușoară pentru inamici.
• Din cauza fiabilității scăzute a motorului și a manevrabilității dificile, încărcătura de bombe era adesea redusă pentru ca echipajele să poată purta armament defensiv suplimentar.

Întrebări frecvente

Ce motor propulsa Paul Schmitt P.S.7?

P.S.7 era propulsat de un motor Renault 12Fb cu 12 cilindri în V, răcit cu apă, cu o putere de 250 cp (190 kW), ulterior unele versiuni având 265 cp.

Care era armamentul principal al avionului?

Avionul purta două mitraliere sincronizate calibru 7,7 mm – unul pentru pilot și altul pentru observator – și putea transporta până la 150 kg de bombe.

De ce era considerat P.S.7 învechit la intrarea în serviciu?

Din cauza vitezei reduse și a greutății mari, era o țintă ușoară pentru armele antiaeriene și vânătorii inamici, ceea ce îi limita semnificativ eficiența.

Unde și când a fost folosit P.S.7 în operațiuni de luptă?

P.S.7 a fost folosit pe frontul de vest în anii 1916–1917, în special în cadrul Groupe de bombardement 3, unde îndeplinea misiuni de bombardament nocturn asupra țintelor lungi.