Supermarine Spitfire
Avion britanic de vânătoare cu aripă eliptică caracteristică, simbol al apărării Marii Britanii în timpul Bătăliei Angliei.
Descriere
Supermarine Spitfire a fost proiectat de Reginald J. Mitchell ca un avion de vânătoare de înaltă performanță cu autonomie redusă, menit să devină coloana vertebrală a aviației de vânătoare britanice. Construcția era caracterizată printr-un aripă eliptică pronunțată cu nituri îngropate, ceea ce a permis atingerea unor viteze mai mari decât majoritatea contemporanilor săi. Primul prototip a decolat pe 5 martie 1936 și, după mici modificări, în iunie aceluiași an a fost comandată prima serie de 310 bucăți sub denumirea Spitfire. Producția a fost tehnologic dificilă, în special din cauza aripii moderne, ceea ce a cauzat întârzieri în lansarea producției.
Avionul era metalic integral, cu structură autoportantă cu aripă joasă și construcție semi-coajă, cu suprafețe de coadă simple și tren de aterizare retractabil. Un element important de construcție a fost răsucirea geometrică a aripii, care îmbunătățea comportamentul la pierderea portanței. Spitfire era propulsat de motoare în linie Rolls-Royce Merlin și ulterior de motoare mai puternice Griffon, ceea ce a permis apariția multor variante cu performanțe și armament diferite. În total au fost produse 24 de versiuni cu numeroase subvariante, care se deosebeau prin motoare, armament sau echipament.
Date tehnice
| Țara de origine | Marea Britanie |
|---|---|
| Introducere | 1938 |
| Echipaj | 1 |
| Propulsie | motor Rolls-Royce Merlin (ulterior Griffon) |
| Armament (versiuni timpurii) | 8× mitralieră 7,7 mm |
Serviciu și utilizare în luptă
Spitfire a devenit o legendă a bătăliei pentru Anglia, unde împreună cu Hurricane-urile forma baza aviației de vânătoare britanice. Pe parcursul războiului a fost utilizat pe teatrele europene, mediteraneene, din Pacific și asiatice, servind în mai multe roluri – de la avion de vânătoare la bombardier de vânătoare și avion de recunoaștere. După bătălia pentru Anglia a înlocuit Hurricane-urile ca principal tip de vânătoare al RAF și a fost folosit și în Africa de Nord, Italia, Australia, Burma și alte regiuni.
Avioanele Spitfire au fost folosite de majoritatea aviațiilor aliate, inclusiv Canada, Australia, Africa de Sud, Noua Zeelandă, SUA, Polonia, Cehoslovacia și altele. După război au servit în multe țări și au participat, de exemplu, la războiul civil grec și războiul pentru independența Israelului. Spitfire a rămas în serviciu până în anii 1950.
Variante
Curiozități
- Spitfire a fost singurul avion de vânătoare britanic produs pe toată durata celui de-al Doilea Război Mondial.
- Au fost construite peste 20.300 de exemplare din toate versiunile Spitfire.
- Varianta navală Seafire nu a fost complet potrivită pentru operarea de pe portavioane din cauza construcției trenului de aterizare.
- Cel mai de succes pilot pe Spitfire a fost James Edgar "Johnnie" Johnson cu 34 de victorii confirmate.
- Aproape 60 de Spitfire rămân zburabile și multe altele sunt expuse în muzee din întreaga lume.
Întrebări frecvente
- Cine a fost principalul proiectant al Spitfire-ului?
- Principalul proiectant a fost Reginald J. Mitchell, iar după moartea sa în 1937 a fost înlocuit de Joseph Smith.
- Care a fost armamentul principal al Spitfire LF Mk.IXC?
- Două tunuri British Hispano Mk.II calibru 20 mm și patru mitraliere Browning Mk.II calibru 7,7 mm.
- Ce țări au folosit Spitfire după cel de-al Doilea Război Mondial?
- Printre utilizatori s-au numărat Suedia, Italia, Siria, Danemarca, Norvegia, Turcia, Canada, Olanda, Franța, Portugalia, Cehoslovacia, Spania, Polonia, Rhodesia, Iugoslavia, Hong Kong, Burma, Israel și Regatul Unit.
- Care a fost puterea maximă a motorului Rolls-Royce Merlin 66 la versiunea LF Mk.IXC?
- Puterea maximă a fost de 1.705 cai putere (1.271 kW) la altitudinea nominală.